O simplă iritație sau cancer? Semnele de alarmă care anunță cancerul de piele

Mâncărimea și leziunile dureroase de la nivelul pielii pot indica faptul că acolo se dezvoltă celule canceroase.

Cercetătorii au analizat 339 de cazuri de cancer de piele, iar pacienții au fost rugați să descrie intensitatea mâncărimii și a durerii, astfel încât medicii să poată stabili o corelație cu fiecare caz de cancer.

În aproximativ 37% dintre situațiile analizate s-a asociat cancerul pielii cu mâncărimea, iar 28,2% au implicat și prezența durerii.

Cercetătorii au descoperit ca mâncărime a fost cel mai comun simptom în cazul carcinomul celular scuamos (o formă de cancer de piele care are originea în epidermă), urmat de carcinomul bazocelular (cea mai frecventă formă de cancer al pielii) și de melanom. Durerea a fost, de asemenea, cea mai raspandita în carcinomul celular scuamos; în plus, durerea și mâncărimea au apărut de multe ori împreună.
 
Simptomele cancerului

Cancerul de piele apare ca o modificare a aspectului pielii, de exemplu o iritatie, o excrescenta, o rana care nu se vindeca sau o modificare a unui nev pigmentar (alunita) sau a unui neg. Cancerul de piele afecteaza de obicei zone care sunt expuse la soare in mod frecvent: gatul, spatele, pieptul si umerii. Zona nasului este afectata cel mai frecvent.

Carcinomul bazocelular apare cu o frecventa de trei ori mai mare decat cel spinocelular. Semnele de carcinom bazocelular pot fi foarte variate si pot include modificari ale aspectului pielii ca:
- leziuni ferme, cu aspect perlat, cu vase de sange ce au un aspect de panza de paianjen (telangiectazii)
- pete sensibile, rosii care sangereaza cu usurinta
- leziuni mici, profunde, cu aspect perlat si cu centrul deprimat
- leziuni mici, lucioase care pot semana cu negii sau cu nevii pigmentari
- pete asemanatoare cu cicatricile in special la nivelul fetei
- leziuni pruriginoase, care sangereaza, formeaza cruste si apoi se repeta ciclul, dar care nu se vindeca in decurs de 3 saptamani
- modificari ale formei, marimii si culorii negilor sau nevilor pigmentari.

Carcinomul spinocelular afecteaza fata, gatul sau capul. Semnele de carcinom spinocelular includ:
- leziuni persistente, ferme, de culoare rosie pe zonele de piele expuse la soare
- zone de piele ce au un aspect tare (solzos), sangereaza sau dezvolta o crusta; aceste zone pot creste in dimensiuni pe o perioada de cateva luni sau pot cauza o rana
- excrescente (zone iesite in afara) ale pielii ce pot arata ca un neg
- rani ce nu se vindeca sau zone de piele subtiata la nivelul buzei inferioare, in special la persoanele fumatoare, la cei ce mesteca tutun sau sunt expusi frecvent la soare sau la vant.

Alte boli, ca de exemplu keratita actinica, poate avea simptome si semne similare cu cele ale cancerului de piele, de aceea este necesara evaluarea de catre un specialist (dermatolog) a oricarei modificari nou aparute sau persistente la nivelul pielii

 www.doctorulzilei.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un botoșănean care și-a bătut soția și a băgat-o în spital a fost plasat sub control judiciar!

astăzi, 13:01

La data de 19 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din comuna...

Președintele CJ Suceava anunță începerea asfaltării drumului de pământ care face legătura între Zamostea și județul Botoșani!

astăzi, 12:35

Consiliul Județean Suceava a scos la licitație lucrările de modernizare a drumului care face legătura între Zamostea și limita cu județul Botoșani. Anunțul a fost făcut de președintele...

Procurorii DNA Suceava au descins în Vama Racovăț și Siret!

astăzi, 11:41

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, au descins în mai multe puncte vamale care funcționează la frontiera cu Ucraina, dar și acasă la mai mulți vame...