O plimbare cu trotineta electrică, un accident și un dosar penal pentru PATRU infracțiuni!

Vineri noaptea, ceea ce părea o simplă plimbare cu trotineta electrică avea să se transforme într-un adevărat coșmar pentru tânăra care invitase alături de ea, pe trotinetă, și o prietenă.

La data de 24 iulie 2026, în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ 208H, în comuna Corni s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.

Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că o tânără, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa cu o trotinetă electrică, pe drumul județean DJ 208H, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut pe carosabil.

 

Mai mult decât atât, transporta pe trotinetă, în calitate de pasager, o altă tânără.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a pasagerei, care a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Patru infracțiuni și un dosar penal!

Din verificări a reieșit faptul că trotineta era din categoria celor pentru care este necesară deținerea unui permis de conducere, iar tânără care o conducea nu deținea permis.

De asemenea, aceasta nu era înregistrată sau înmatriculată conform prevederilor legale.

Polițiștii continuă cercetările pentru infracțiunile de conducere fără permis, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, încredințare unui vehicul pentru a fi condus pe drumul public unei persoane care nu detine permis de conducere și vătămare corporală din culpă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier!

astăzi, 11:00

Un accident rutier produs în această dimineață pe raza comunei Hănești s-a soldat cu rănirea unei persoane. În urma unui apel la numărul unic de urgență 112, primii care au aju...

Controale la comercianții de produse alimentare en-gros, amenzi de peste 35.000 de lei!

astăzi, 10:26

La data de 11 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Con...

Alertă meteo de Cod Galben pentru județul Botoșani!

astăzi, 10:20

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de Cod Galben care vizează și județul Botoșani. Avertizarea meteo – Cod Galben de vânt puternic, este valabilă vine...