Însă bietul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a aÅŸezat cuminte la picioarele stăpânului său. Acesta, supărat că nu reuÅŸise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieÅŸit iar.
De-a dreptul furios, ţăranul a ridicat din nou animalul în braÅ£e, dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios ÅŸi s-a prăvălit cu tot cu câine în apă. NeÅŸtiind să înoate, a început să Å£ipe ÅŸi să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simÅ£it cum cineva îl apucă de gulerul hainei ÅŸi îl trage încet spre mal.
Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot ÅŸi speriat, omul a înÅ£eles că i-a scăpat viaÅ£a tocmai câinele pe care încercase să îl omoare. RuÅŸinea i-a cuprins sufletul. I-a mulÅ£umit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viaţă, după care ÅŸi-a mângâiat cu recunoÅŸtinţă câinele atât de credincios ÅŸi au plecat împreună spre sat.
În sinea sa, omul a jurat să nu mai dorească niciodată răul vreunui suflet.
"Faptele săvârÅŸite de oameni sunt de trei feluri:
conform firii, mai prejos de fire ÅŸi mai presus de fire.
Firească este pacea, împotriva firii este duÅŸmănia
ÅŸi mai presus de fire, sunt iertarea ÅŸi binele dezinteresat".
(Sfântul Atanasie cel Mare)
