O nouă performanţă a longevităţii botoşănene premiată de autorităţi FOTO

Gheorghe Baciu a devenit un prieten al autorităţilor din judeţ, anul acesta fiind cea de a treia întâlnire aniversară de la împlinirea a 100 de ani. Locotenentul în retragere are 103 ani, vârstă pe care a împlinit-o pe 18 decembrie, alături de fete, nepoţi, dar şi de reprezentanţi ai instituţiilor ce au dorit să-i transmită urările de suflet.

Unul dintre cei mai promiţători record-mani din judeţ în ale vârstei, Gheorghe Baciu surprinde prin starea fizică bună pe care o are. Vara iese în grădină şi îşi îngrijeşte via, bea o cafea în fiecare dimineaţă şi povesteşte despre cei peste doi ani de război ca şi cum s-au întâmplat ieri. Doar că a uitat că a spus aceleaşi amintiri şi anul trecut, însă musafirii nu se supără şi îl ascultă cu drag. Am contract cu Dumnezeu pentru 130 de ani, spune râzând veteranul, invitând autorităţile să vină să-l ureze şi la anul.

Bastonul cu tricolor trimis de prefectul judeţului a fost oferit sărbătoritului de către consilierul Lucică Urigiuc, din cadrul Instituţiei Prefectului, celelalte cadouri, diplome de excelenţă şi insigne fiind oferite de colonelul Gheorghe Jalbă, de la Asociaţia veteranilor de Război, dar şi de reprezentanţii Centrului Militar Judeţean şi Garnizoanei Botoşani.

Gheorghe Baciu este orăşean, căsuţa lui fiind situată pe strada Petru Rareş a municipiului Botoşani. Are trei fete şi peste 20 de nepoţi şi strănepoţi de care s-a ocupat după ce a ieşit la pensie la 62 de ani. Acum, însă, au ei grijă de el. 

Comunicat de presă Instituţia Prefectului




 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Frumusețea credinței și spectacolul naturii: Mănăstirea Vorona privită prin obiectivul aparatului de fotografiat! - FOTO

astăzi, 19:03

Când credința omului întâlnește splendoarea naturii. Maica Sofronia surprinde prin obiectivul aparatului de fotografiat secvențe ale trăirii care ne fac inima să tresalte de buc...

Nordul județului Botoșani, sub asediul ciorilor! - VIDEO

astăzi, 18:18

Peste 50% din producția de floarea-soarelui este deja afectată în unele sole, iar cultura nici măcar nu a ajuns la maturitate. Porumbul aflat încă în faza de lapte este și el at...

Biserica unei parohii din Botoșani a fost resfințită și a primit hramul Sfântului Efrem cel Nou

astăzi, 18:01

Biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Dolina, județul Botoșani, a fost resfințită duminică de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscop...