O nouă firmă intră pe şantierul de la Cornişa! Ce spune primarul despre finalizarea proiectului!

Executivul Primăriei Botoşani a semnat un nou contract de lucrări în cadrul proiectului Parc de agrement Cornişa. Este vorba de contractul privind construcţia patinoarului, firma care va executa lucrările fiind Real Design Trust SRL Bucureşti.

Valoarea contractului este de 11,85 milioane de lei, pe lângă amenajarea patinoarului fiind prinsă şi achiziţia utilajelor pentru funcţionarea piscinelor acoperite.

Lucrările la patinoar vor începe luni, după cum a precizat primarul Ovidiu Portariuc, şi ar urma să fie finalizate în patru luni.

“Am semnat joi ultimul contract pentru proiectul Cornişa. Este vorba de acel rest de executat pe zona de patinoar. Din discuţiile avute cu constructorul a spus că se va încadra în termen, chiar va devansa acest termen, ni s-a promis că în maxim patru luni va termina toate lucrările de executat. Vorbim de lucrări şi utilaje cu montaj. Lucrarea principală este la pationoar, arhitectură, structură de rezistenţă lemn, instalaţii electrice, sanitare, instalaţii gheaţă, climatizare ventilaţie, platfomră utilaje, dotări. Sunt prinse şi o parte din utilajele necesare şi alte anexe pentru funcţionarea bazinelor din cadrul complexului piscine acoperite", a declarat primarul Ovidiu Portariuc.


Edilul şef al urbei vreau să pună capăt şi specualţiilor cum că acest proiect nu va fi dus la bun sfârşit şi că se vor pierde bani.

“Este un proiect care va fi dus la capăt fără a se pierde niciun leu. Aud în fiecare zi aceleaşi minciuni spuse de către adversarii politici fără niciun fundament. Vreau să văd un document, o analiză de unde trag aceste concluzii. Pe proiectul Cornişa nu se pierde niciun leu, va fi dus la capăt, va fi finalizat şi la finalul lunii iunie, începutl lunii iulie, vom putea să îl inaugurăm aşa cum ne dorim cu toţii, cu un eveniment major, astfel încât să fie vizibil la nivel naţional", a mai afirmat Portariuc.

Licitaţia pentru amenajarea Parcul de agrement Cornişa a fost câştigată de firma Electroalfa, cea care a executat cea mai mare parte a lucrărilor. Ulterior demarării investiţiei au apărut lucrări suplimentare ca urmare a reproiectării, fiind necesare noi licitaţii. 

 

Spune-ne opinia ta