O lume minunată. Aproape fără pandemie, pompierul Sam a fost primit cu zâmbete și lacrimi de bucurie de copiii din Botoșani

Zâmbete și lacrimi de bucurie! Așa a fost primit pompierul Sam de copiii din Botoșani, care au venit în număr mare să-l reîntâlnească.

Unii dintre micuți au vrut să îi arate că s-au pregătit temeinic și s-au prezentat la întâlnire îmbrăcați în costum de pompier. Iar atunci când au discutat cu pompierul Sam și voluntarii din pasiune prezenți la acțiune ori au participat la un concurs pe teme de prevenire a situațiilor de urgență, au demonstrat că știu cum să evite o situație care ar putea să devină periculoasă și cum să reacționeze dacă sunt martori sau implicați într-un eveniment nedorit.

 

Așa pot fi descrise, pe scurt, cele câteva ore petrecute de pompierii botoșăneni alături de copiii botoșănenilor, la activitățile organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, la Uvertura Mall.

O parte dintre adulții și adolescenții prezenți s-au vaccinat la punctul deschis în mall, în cadrul Maratonului Tinereții.

Acțiunea, organizată de Instituția Prefectului Județul Botoșani, Direcția de Sănătate Publică și Uvertura Mall, la etajul al treilea al complexului comercial se adresează, în special, tinerilor cu vârste cuprinse între 16-18 ani.

Adolescenții, și nu numai, se pot vaccina în acest centru până în această seară, la ora 20.00. Adolescenții trebuie sa fie însoțiți de părinți sau tutore. În lipsa unui adult, este nevoie de un acord scris al acestora. Botoșănenii se pot imuniza la acest maraton cu vaccinul Pfizer.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un botoșănean a obținut Locui I la Campionatul Internațional de Pizza 2026! ”Sunt foarte emoționat!” / ”Suntem mândri de tine!”

astăzi, 08:23

Competiția internațională, care s-a desfășurat pe 29 și 30 octombrie la Romexpo, în București, a devenit locul de întâlnire a pasionaților de pizza, unde talentul, tehnica ș...

Calendar Ortodox, 31 octombrie 2025: Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis; Sfântul Mucenic Epimah

astăzi, 08:00

Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis sunt consemnaţi în Sfânta Scriptură lucrând împreună cu Sfântul Apostol Pavel la întemeiere...

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...