O instituţie din Botoşani a pierdut peste 1.000 de hectare de teren!
Stiri Botosani Monday, 2 February 2015 ActualitateEste vorba de Staţiunea de Cercetare Popăuţi care a rămas fără o parte din suprafeţele de teren deţinute pe raza comunelor Răchiţi şi Hlipiceni, existând o hotărâre judecătorească definitivă în acest sens.
Instanţa a decis ca terenurile să intre în proprietatea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti".
Ionică Nechifor, directorul Staţiunii de Cercetare Popăuţi, susţine că această decizie a instanţei nu afectează instituţia, pentru că respectivele terenuri, chiar dacă vor fi în proprietatea, Academiei vor fi administrate în continuare de Staţiune.
"Totul a început în 2010, atunci când Academia a depus documentaţiile către autoritatea locală pentru a i se acorda terenul. Dintr-o greşeală, cred, titul de proprietate s-a emis pe Staţiunea de Cercetare Popăuţi, şi nu pe Academie. Pentru că Academia a venit cu dovezi că deţinea terenul de la 1920, pentru peste o mie de hectare, a dat în judecată Staţiunea pentru a-şi recupera terenurile. Procesul a fost la Botoşani, apoi a fost transferat la Bistriţa, acolo unde Staţiunea a pierdut procesul. Pentru noi nu e nicio pierdere pentru că tot noi vom folosi terenul. Practic, Academia a dorit ca terenul să figureze ca fiind în proprietatea sa, fiind vorba doar de o procedură", a precizat Ionică Nechifor, directorul Staţiunii de Cercetare Popăuţi.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Cum a ajuns un botoșănean să câștige 100 de euro pe un singur boboc de gâscă! - FOTO
Botoșăneanul Andrei Ciobanu crește de aproximativ trei ani gâște din rase grele, printre care și gâște din rasa Holmogor. Deși nu vorbește încă despre o fermă comercială, ...
”Regina și Marea”, recomandarea săptămânii la Cinema Unirea Botoșani - VIDEO
Pe măsură ce demența îi erodează unei femei capacitatea de a-și exprima viața interioară, soțul și fiica ei se străduiesc să acționeze în interesul ei, căutând echilibru...
IPS Teofan se va afla, săptămâna viitoare, în județul Botoșani!
Luni, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Dimitrie” – Cândești, Protopopiatul Dorohoi, ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.90 secunde