O fostă solistă a Orchestrei Populare „Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă” acuzată că ar fi lovit un alt artist!

Pe numele cântăreței de muzică populară a fost întocmit și un dosar penal de polițiștii din Iași.

Incidentul s-a petrecut weekendul trecut, la o nuntă în localitatea ieşeană Hârlău, pe fondul unor neînţelegeri care ar fi pornit de la programul muzical.

Laura Lavric a fost acuzată de un bărbat, solist în cadrul unei formaţii locale de muzică populară, că l-a lovit cu palma peste faţă şi că i-a spus că este nesimţit.

„Eu nu cred că a avut un motiv întemeiat pentru ceea ce a făcut. Bănuiesc că inconvenientul ar fi fost de la programul muzical, pentru că ea a ajuns mai devreme decât promisese, a ajuns mai devreme decât era stabilit şi a dat programul peste cap. Ne-a oprit pe noi, formaţia, ne-a încurcat şi aşa mai departe, dar totul a fost în regulă”, a declarat interpretul, potrivit Libertatea.ro.

 

„N-am avut nimic împotrivă, am lăsat-o, am oprit eu programul meu muzical, am lăsat-o să intre, şi-a făcut programul, totul în regulă, iar la sfârşitul programului ei, înainte să plece, a venit la mine, mi-a zis că sunt un nesimţit şi m-a lovit peste faţă şi a plecat. Asta s-a întâmplat în timpul nunţii, în sală, în mijlocul evenimentului, unde erau circa 400 de persoane”, a continuat interpretul, care a depus plângere la Poliţie.

În replică, Laura Lavric a afirmat că nu a lovit cu palma, ci doar i-a spus că este obraznic şi nesimţit.

„Minte. Am cântat la aceeaşi nuntă. În primul rând, el a fost obraznic, a făcut probleme şi acolo, la mire şi la mireasă. A spus că am intrat peste ei, dar nu a fost adevărat. A fost obraznic. Au spus şi băieţii din formaţie că este recalcitrant şi rău, aşa că nu se poate discuta cu asemenea persoane. Cine i-a dat o palmă? Nu are decât să zică asta. Nu l-am lovit. I-am zis: domnule, de ce ai fost obraznic? La care el: «Că aşa am vrut eu!». Atunci i-am zis că e un nesimţit”, a declarat Laura Lavric.

Poliţiştii au declanşat cercetări în acest caz şi au deschis dosar penal pentru lovire şi alte violenţe.

„Poliţia Oraşului Hârlău a fost sesizată de către un tânăr, în vârstă de 24 de ani, despre faptul că în seara zilei de 20 iulie, în timp ce presta un program artistic la un eveniment pe raza oraşului Hârlău, ar fi fost agresat fizic de o femeie. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...