O firmă din Botoşani a câştigat o licitaţie de milioane pentru lucrări pe drumurile din judeţ!

O firmă din judeţul Botoşani a reuşit să surclaseze firme cu experienţă în domeniul lucrărilor de reabilitare şi modernizare drumuri şi a câştigat licitaţia organizată de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri privind reabilitarea a patru poduri de pe drumurile judeţene, distruse în urma calamităţilor de anul trecu.

La licitaţia organizată de DJDP s-au înscris mai multe societăţi atât de la nivel local, cât şi din ţară, dar comisia a respins toate ofertele depuse. Firma Cornell’s Floor, cu sediul în localitatea Roma, a contestat decizia comisiei de licitaţie, iar Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice i-a dat câştig.

“Urmează să semnăm contractele săptămâna viitoare şi să dăm drumul la lucrări", a precizat Cristian Achiţei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean.

Podurile care vor fi refăcute sunt cel de la Orăşeni Vale, valoarea estimate a lucrărilor fiind de 3 milionane de lei, cel de la Mileanca, de pe drumul spre Darabani,  cu o valoarea estimate a lucrărilor de 1,3 milioane de lei, podul de la Suliţa, unde s-a părbuşit una din rampele de acces, lucrarea estimată la 500.000 de lei şi podul de la Ştiubieni care s-a rupt anul trecut.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zilele libere rămase până la final de 2026: Câte minivacanțe mai au angajații!

astăzi, 15:15

Până la sfârșitul anului 2026, calendarul mai cuprinde patru sărbători legale: Sfântul Andrei, Ziua Națională și cele două zile de Crăciun. Pentru angajații care lucrează ...

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...