O erupție solară puternică lovește Pământul

O furtună solară puternică atinge Pământul, după ce a călătorit cu o viteză de 1,3 milioane de kilometri pe oră. Aceasta a fost declanșată de petele solare, care reprezintă niște regiuni întunecate ale astrului nostru, cu o temperatură de peste 3.500 de grade Celsius.

Conform astronomilor, impactul fluxului va ajunge la noi, in 12-13 mai 2021, fiind catalogat in categoria G3, de intensitate puternica, pe o scala cu cinci trepte, cum a atentionat Space Weather.

Acest gen de furtuna se produce doar de 100 de ori pe ciclul solar, care se intinde pe o durata de 11 ani, potrivit Administratiei Nationale a Oceanului si Atmosferei (NOAA) din Statele Unite.

Consecintele impactului furtunii solare asupra Pamantului sunt destul de importante, scrie ziare.com. Astfel, sistemele de energie electrica pot fi afectate, necesitand corectii sau declansand alarme false, la unele dispozitive de protectie.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox 11 noiembrie - Sfântul Mare Mucenic Mina; Sfinţii Mucenici Victor, Vichentie şi Ştefanida; Sfântul Cuvios Teodor Studitul

astăzi, 07:00

Sfântul Mina a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian (286- 305) şi era din Egipt, creştin cu cre­dinţa, iar cu slujba ostaş din ceata tribunului Firmilian, aflându-se cu tr...

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...