O defecţiune informatică dă peste cap activitatea Serviciului de Permise şi Înmatriculări!
BOTOSANI
Stiri Botosani
Monday, 8 August 2016
Actualitate
Ca atare, la Botoşani, la fel ca în toată ţara, lucrătorii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule nu pot elibera permise preschimbate, nu se pot emite autorizaţii de circulaţie provizorie şi nici nu se pot face programări la proba practică a examenului auto.
Comisarul şef Dănuţ Ciubotaru, şeful Serviciului, spune că de regulă, la sfârşitul săptămânii se upgradează sistemul de operare cu noi programe, numai că de aceată dată serverul a picat.
"În toaţă ţara sunt probleme, practic nu se poate accesa baza de date a Direcţiei. Primim documente dar nu putem face nimic. Proba traseu se ţine, însă nu putem emite autorizaţii provizorii, luăm documente şi urmează să verificăm la noapte, mâine, când îşi revine sistemul. E şi aglomerat în perioada asta, numărul de cereri pentru preschimbarea documentelor e dublu şi mai bine. Noi stăm până facem ultimul om. De îndată ce baza va putea fi accesată, vom rezolva toate cererile. Problema este că mâine avem proba teoretică şi dacă vin 200 de oameni pe care ar trebui să le spunem să revină într-o altă zi...", spune comisarul şef Dănuţ Ciubotaru.
Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a mai trecut o dată printr-o experienţă similară, în care partea informatică să nu funcţioneze, atunci când un "Dorel" a rupt cablurile cu cupa excavatorului.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!
La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...
Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!
Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...
AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.32 secunde