O biserică din Botoșani sărbătorește 200 de ani de existență, PS Nichifor Botoșăneanul va oficia Sfânta Liturghie aniversară

Momentul central al Anului Bicentenar va avea loc duminică, 12 iulie 2026, când Sfânta Liturghie Arhierească va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Biserica „Întâmpinarea Domnului” (Roset) din municipiul Botoșani va marca, în anul 2026, împlinirea a două secole de existență și slujire neîntreruptă în mijlocul comunității.

Evenimentul aniversar va reuni credincioși, clerici și invitați din întreaga zonă, într-un moment de rugăciune și recunoștință dedicat ctitorilor, binefăcătorilor și slujitorilor care au contribuit la păstrarea și dezvoltarea acestui sfânt lăcaș de-a lungul celor 200 de ani de existență.

 

Biserica a fost zidită în anul 1826 de vornicul Costache Roset și soția sa, Maria Roset, fiind inițial metoc al Mănăstirii Vorona. De-a lungul timpului, edificiul a trecut prin numeroase lucrări de întreținere și restaurare, cea mai importantă fiind finalizată în anul 2004, când biserica a fost resfințită de către Preafericitul Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Anul Bicentenar reprezintă pentru comunitatea parohială un prilej de aducere aminte a istoriei locale și de reafirmare a valorilor care au stat la temelia existenței acestei biserici: credința, tradiția și unitatea.

În prezent, parohia este păstorită de părintele iconom stavrofor Irinel-Constantin Puiu, instalat în această slujire la 14 decembrie 2025, în urma concursului organizat de Arhiepiscopia Iașilor. Hirotonit în anul 2004, părintele a slujit aproape două decenii în Parohia „Sfinții Arhangheli” din Teișoara și este, totodată, preot spiritual al Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe” din Botoșani.



Organizatorii îi invită pe toți credincioșii să participe la manifestările dedicate aniversării celor 200 de ani de la ctitorirea Bisericii „Întâmpinarea Domnului” (Roset), un reper spiritual și istoric al municipiului Botoșani.

Timpul Credinței

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

astăzi, 16:06

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...

Aproape un secol de libertate: Recunoștință și apreciere soldaților care au luptat pentru România! (Foto, Video)

astăzi, 14:11

25 octombrie 1944. 82 de ani. Aproape un secol de când militarii români au eliberat de sub ocupație străină Nordul Transilvaniei, orașul Carei. Peste 525.000 de militari români a...

REACȚIA Universității din Iași, după ce fiul lui Tudorel Toader a fost arestat preventiv într-un dosar de viol!

astăzi, 12:30

Ionuț Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost reținut vineri, 23 octombrie, într-un dosar în care este cercetat pentru viol. Tudorel Toader susț...