Nu sunt bani pentru construcția bazinelor de înot

Autoritățile locale vor trebui să găsească sursă de finanțare pentru realizarea bazinului de înot didactic de pe locul fostelor sere din Parcul Mihai Eminescu și al bazinului de înot olimpic, ce trebuia făcut în spatele Băii Centrale, și asta întrucât Ministerul Dezavoltării nu are fonduri pentru susținerea unor astfel de investiții. Ministrul Dezvoltării, Eduard Hellvig, a declarat că este treaba autorităților locale să identifice sursă de finanțare, una dintre variante fiind un parteneriat public-privat.

Hellvig a spus că proiectele care deja au fost demarate și sunt în derulare, vor primi în continuare finanțare, dar se va face și un control pentru a se vedea cum s-au cheltuit până acum banii.

“La proiectele care au primit finanțare, care au fost începute și care se află într-o stare de derulare, evident că finanțarea va continua, cu precizarea că voi fi foarte atent ce s-a întâmplat cu resursele bugetare până în momentul de față. Dacă au fost corect alocate, dacă evaluările au fost corecte, dacă nu s-au făcut suplimentări în neconcordanță. În ceea ce privește posibile proiecte, vreau să spun că prioritizarea proiectelor la Ministerul Dezvoltării se va face ținând cont de două aspecte, și anumie de resursa bugetară care există, care nu este foarte mare și trebuia, în primul rând, în zona de accesare a fondurilor europene, și de prioritizarea proiectelor care sunt necesare într-o comunitate. Care este prioritatea pentru Botoșani o stabilește autoritatea locală. Există soluții, nu trebuie să stai tot timpul cu ochiul la guvernare. Responsabilitatea unui primar este să gândească dincolo de a fi un simplu administrator", a spus Eduard Hellvig.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...