Nova Apaserv va angaja 30 de persoane, pentru trei luni. Vezi de ce

Operatorul de apă se vede nevoit să facă angajări și asta pentru că salariații care au fost scosi pe teren să citească apometre și să facă încasări, refuză să presteze astfel de activități.

Președintele Consiliului Județean, Florin Țurcanu, a declarat, în cadrul unei emisiuni la TeleM, că dată fiind situația timp de trei luni vor fi angajate 30 de persoane din exterior, în baza unor convenții civile, pentru a citit apometrele din locuințe și pentru a face încasrăi.

Nova Apaserv are de încasat la această oră restanțe de circa 8 milioane de lei.

Florin Țurcanu a spus că pentru a evita concedierile de la Nova Apaserv salariaţii societății ar trebui să accepte să iasă la încasat restanţele.

“Vom avea un Consiliu de Administraţie în care vom aproba să avem pentru trei luni de zile, 30 de oameni, cu convenţii, pentru a finaliza citirea şi încasarea. Vreau să văd şi eu exact cât avem de încasat real. Am scos la încasat angajaţi din biroruri, au coborât la microbuz, iar cât consilierul meu a plecat să ia o hârtie, au ieşit din microbuz şi au fugit. Spuneau: Ne duceţi pe noi ca în padoc, la Răchiţi, să încasăm banii. Nu pot să ţin 400 de oameni în birouri. Trebuie să muncească cineva. De asemenea, trebuie să aduc la zi toate contoarele. Oamenilor li s-a facturat la pauşal", a spus președintele Consiliului Județean.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...