Nouă tinere au concurat pentru titlul de Miss Smart&Right. VEZI cine a câştigat-FOTO

Vineri seara s-a desfăşurat în Clubul Fun City cea de-a XVI-a ediţie a concursului de frumuseţe Miss Smart&Right, eveniment organizat de Tineretul Democrat Liberal şi susţinut şi promovat de Mişcarea pentru Botoşani.

În cursa pentru titlul de Miss Smart&Right s-au înscris nouă tinere, eleve la licee din Botoşani. Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat şi cei doi viceprimari, Florin Ghiorghiţă şi Cătălin Alexa, alături de soţii, dar şi consilieri locali şi şefi de instituţii.

Pe lângă cele trei probe susţinute de concurente, artişti şi trupe locale au oferit un adevărat spectacol celor prezenţi la eveniment, amfitrionul serii fiind Florin Aioniţoaie, directorul Teatrului de Păpuşi.







Printre cei care au întreţinut atmosfera s-au numărat Trupa de street dance Glamour, Ana Bucşă, Mara Bucşinescu,Trupa de street dance Extasy, Codruţa şi Anda Barariu, Beatbox-Balan Victor, Trupa de teatru Parol, Trupa de street dance Enjoy şi Mihăiţă Enache.






















Concurentele au avut de susţinut trei probe şi au încercat prin farmec, eleganţă, dar şi naturaleţe să convingă juriul că merită titlul de Miss Smart&Right.

La prima probă tinerele au defilat in rochii de zi, la a doua probă au defilat în echipament sportiv, fiecare participantă alegându-şi ţinuta in funcţie de hobby-urile pe care le are, dând dovada şi ingeniozitate, iar la ultima probă concurentele au încântat publicul prin eleganţă şi rafinament, defilând in rochii de seară.

















Misiunea juriului nu a fost deloc uşoară şi după deliberări titlul de Miss Smart&Right i-a revenit Alinei Gologan, elevă în clasa XI-a la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu", care a primit şi suma de 1.000 de lei.

Şi celelalte concurente au fost răsplătite cu câte un premiu.

Iată ce premiu a obţinut fiecare concurentă

1.Alina Mădălina Gologan, 17 ani, clasa a XI-a Colegiul Naţional “Mihai Eminescu" din Botoşani-Premiul Smart&Right

2.Delia Drâmboi, 17 ani, elevă la Grup Şcolar "Alexandru cel Bun"-Premiul sponsorilor

3. Andreea Dănilă, 17 ani, elevă la Colegiul Naţional “A.T.Laurian"-Premiul pentru fotogenie

4.Valentina Bejinariu, 16 ani, clasa X-a, Liceul “Nicolae Iorga"-Premiul pentru popularitate

5.Mirabela Nicoleta Bejinariu, 16 ani, Liceul cu Program Sportiv-Premiul organizatiei de femei a PDL

6.Elena Aisa Benghiac, 16 ani, Colegiul Naţional “A.T.Laurian"-Premiul seniorilor

7.Alexandra Agafiţei, 17 ani, clasa a XI-a la Liceul “Nicolae Iorga" Botoşani-Premiul presei

8. Andreea Bianca Gavril, 18 ani, Grup Şcolar “Alexandrul cel Bun"-Premiul Miscarea pentru Botosani

9. Corina Ichim, 19 ani, elevă clasa a XII-a, Colegiul Naţional “A.T.Laurian"-Premiul juriului





“A fost un eveniment deosebit, concurentele au fost la înălţimea aşteptărilor şi ţin să le felicit şi totodată ţin să le mulţumesc şi sponsorilor fără de care concursul nu ar fi avut loc şi mulţumesc şi tinerilor din organizaţia de tineret, pentru implicarea în organizarea acestui eveniment", a spus Gabriel Alecsandru, preşedintele organizaţiei de tineret a PDL.

Nu mă aşteptam să câştig acest premiu, având în vedere că toate concurentele au fost frumoase. Cred că m-am remarcat prin prezenţa scenică, costumaţie. Am avut emoţii foarte mari. Am avut o cădere de calciu chiar înainte de concurs, dar am luat un calciu şi mi-am revenit, a spus Alina Mădălina Gologan, câştigătoarea concursului.



 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Punte culturală între New York și Botoșani: Lansare de carte și expoziție fotografică în prezența autorilor!

astăzi, 12:32

Societatea Culturală „EXPO-ART” Botoșani, împreună cu Biblioteca Județeană  „MIHAI EMINESCU” Botoșani, Centrul Multicultural „LIVIU REBREANU” Aiud,...

Alertă pentru viticultorii din Iași și Botoșani! O boală periculoasă amenință viile!

astăzi, 11:56

Oficiul Fitosanitar Iași avertizează fermierii din zona Iași-Botoșani asupra riscului reprezentat de flavescența aurie, o boală gravă a viței-de-vie care poate distruge culturile dacă nu este...

Așteptarea fără vânătoare: Expoziție personală Ana Maria Micu în cadrul festivalului Zilele Nordului 2026! (Foto)

astăzi, 11:12

„Așteptarea fără vânătoare” reprezintă pentru Ana Maria Micu un rezumat și o evoluție a cercetării vizuale susținute în anii recenți, de când este stabilită &i...