Izbânda comunismului constă în ştergerea deplină a identităţii umane şi pervertirea memoriei naţionale, prin falsificarea trecutului.
Identitatea mea de român are o istorie a demnităţii naţionale, încă nescrisă, şoptită cu frică, are pământul grăniţuit şi păzit, cu bogăţiile ţărânei şi ale cerului, cu tradiţiile satului, de unde, odată, fiecare a pornit.
Nu vreau să învăţ lecţia detestării propriului neam, care ni se tot suflă, bucuros, de atâta vreme. Românii nu sunt trădători şi laşi. Românii mei au fost aruncaţi în temniţele comuniste, cei mai mulţi fără mormânt. Românii mei sunt izgoniţi din propria ţară, muncind pe nimic pe la stăpânii care ne predau lecţia democraţiei şi-şi permit să ne tragă de urechi. Românii mei sunt străbunicii mei, care m-au aşezat în genunchi în faţa icoanei Lui Hristos şi m-au învăţat să-mi fac semnul crucii pe piept, scutul meu nevăzut. Sunt bunicii mei, care m-au învăţat să muncesc, să ascult şi să respect pământul, cu toate vieţuitoarele lui. Românii mei au purtat şi duc pe spate Crucea Lui Hristos, aşa cum pot.
România are chipul curat, de etern copil, al studentului Cornel Niţă, atârnat de un par, în închisoarea de la Piteşti, cu mâinile legate la spate, şi lovit, până când din craniul său nu a mai rămas decât un morman de oase zdrobite şi însângerate, dar cu un fir de viaţă care s-a stins greu. Românii mei sunt preoţii mei din gropile comune, ale căror oase izvorâtoare de mir au fost, batjocoritor, scoase la suprafaţă de către deţinuţii de drept comun de astăzi, invocându-se pauperitatea statului. Românii mei s-au opus comunismului, cu arma, în munţi. Românul meu este Valeriu Gafencu, în care-au încăput, laolaltă, moartea şi Învierea Lui Hristos. Într-un singur om plăpând, dar care a avut forţa de a ne ridica pe toţi, împreună, la dimensiunea la care am fost creaţi. Petre Ţuţea, românul absolut, cât toată ţara, însă izolat şi înstrăinat. Medicul fără de arginţi Dumitru Uţă, la care mă rog pentru sănătate.
Nici unul dintre ei nu se-nvaţă în şcoli. Pentru că în şcoli nu se predă românismul. Acum copiii învaţă să socializeze, să iubească de Valentine’s day şi multe alte asemenea. Românismul este aruncat în nimicnicie umană.
Românismul este, sistematic, distrus în însăşi esenţa sa, în conştiinţa naţională, cu multe dovezi de izbândă, care ne descumpănesc şi ne descurajează. Istoric, materialismul dialectic a eliminat, în mod brutal, fizicul, atunci când spiritul a refuzat să se supună materiei. Noua orânduire comunistă europeană urmăreşte confiscarea spiritului de naţiune de sine-stătătoare şi transformarea popoarelor în gloate nomade şi resemnate de muncitori, care trăiesc doar că să primească o leafă mai bună şi, apoi, să o consume pentru propria bunăstare. Noul eurocomunism, în graniţele lui europene mult mai ample, urmăreşte această golire de conţinut a fiinţei umane, în care nu mai poate trăi nici o valoare. Adică pentru un om scos din rădăcini, în căutare de căştig material, găunos, vid de Dumnezeu, distrus în apartenenţa sa divină şi, la rândul său, distructiv.
Singura traiectorie valabilă a fiinţei umane este către Dumezeu, de care nimeni nu se poate apropia decât cu transparenţa, claritatea şi curăţenia propriei identităţi şi doar în ritualul sacru, rânduit şi urmat, de-a lungul secolelor, de propriii strămoşi. Neocomunismul european îmi lipseşte de conţinut mormintele strămoşilor. O deshumare fără preot, urmată de aruncarea cadavrelor şi a oseminelor pe un câmp pustiu, fără timp şi fără memorie.
Autor: Daniela Panioglu, Cotidianul
