Nouă lucruri pe care nu le ştiai despre soia
Stiri Botosani Thursday, 14 April 2011 ActualitateMai ales în perioadele de post, soia devine un aliment consumat cu regularitate de multe persoane. O găsim într-o varietate de produse, de la mezeluri până la pateuri şi brânză. Să vedem ce spun cercetările despre consumul de soia şi ce trebuie să cunoşti înainte de a o consuma, potrivit eva.ro.
1. Laptele de soia are la fel de mult calciu ca laptele de vacă. Dar, biodisponibilitatea calciului este mai mică, avertizează prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, specialist în nutriţie. "Din punct de vedere nutriţional, laptele de soia este mai sărac decât laptele de vacă, proteinele fiind mai slabe," explică specialistul.
2. Soia scade colesterolul. Datorită conţinutului de fitosteroli, soia împiedică acumularea de colesterol rău, blocându-i absorbţia.
3. Favorizează apariţia diabetului de tip 1, la sugari. Acelaşi lucru s-a constatat şi în urma consumul de lapte de vacă, după cum avertizează prof. dr. Menci în noua sa carte "Revoluţie în bucătărie". Studiile arată că atât proteinele din laptele de vacă, precum şi cele din soia sau grâu pot să favorizeze apariţia diabetului autoimun de tip 1 la sugarii care au antecedente în familie. "Se recomandă alăptarea la sân în timpul primului an de viaţă a tuturor copiilor, în mod special a celor născuţi în familii cu antecedente de diabet", precizează specialistul în cartea sa.
4. Soia scade riscul de cancer mamar. Potrivit nutriţionistei britanice Gillian McKeith, cele mai recente cercetări susţin că un consum moderat de soia (nemodificată genetic) este asociat cu scăderea riscului de cancer la sân.
5. Înlocuieşte cu succes carnea. Datorită conţinutul său complet în proteine, soia a devenit o alternativă bună pentru carne.
6. Pateurile vegetale (din soia) pot să aibă ingrediente care nu sunt de post. Prof. dr. Mencinicopschi susţine că unele pateuri vegetale pot să aibă în compoziţia lor anumite ingrediente care nu sunt de post. De aceea este recomandat să citeşti cu atenţie ingredientele de pe etichetă, iar dacă vei găsi următoarele precizări să ştii că îţi pot compromite dieta: hidrolizate proteice, zer, praf de zer, albumină, lactoză, colorant carmin, margarine. De asemenea, trebuie să ştii că aceste pateuri vegetale sunt de multe ori mai nocive decât combinaţiile de carne, deoarece conţin mai multe E-uri.
7. Conţine acizi graşi esenţiali şi lecitină. Aceste elemente sunt necesare pentru buna funcţionare a creierului.
8. Controlează nivelul glicemiei la diabetici. O dietă bazată pe soia ajută la scăderea glucozei şi a nivelului de insulină din organism.
9. Reduce riscul bolilor de inimă. Administraţia pentru Medicamente şi Alimentaţie din SUA susţine că folosirea zilnică a 25 grame de proteine din soia cu o alimentaţie săracă în grăsimi saturate şi colesterol poate reduce riscul bolilor de inimă.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Artiști ai Orchestrei Populare „Rapsozii Botoșanilor” Ioan Cobâlă și actori ai Teatrului „Mihai Eminescu”, într-un spectacol dedicat Zilei Unirii Principatelor!
Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” Ioan Cobâlă, în parteneriat cu Teatrul „Mihai Eminescu” din municipiul Botoșani, invită botoșănenii la sărbătoare...
BLOCADA la Botoșani: Zeci de premise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în weekendul care a trecut
În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au organizat 19 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA. Activitățile desfășurate au avut drept scop asigu...
Proiecție unică la Cinema „Unirea” Botoșani: „Contele de Monte Cristo”, recomandarea săptămânii!
Bugetul impresionant de peste 40 de milioane de euro al filmului Contele de Monte Cristo a transformat povestea clasică a lui Edmond Dantès într-o experiență vizuală captivantă și p...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.49 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici