Noua lege a pietelor: Samsarii vor face loc la tarabe producătorilor agricoli

Noua lege a piețelor, prin care adevărații producători agricoli vor avea acces la 40% din spațiile de comercializare din piețe, iar consumatorii vor ști că produsele achiziționate sunt certificate, va fi funcțională până la finele lunii noiembrie.

"Legea privind reglementarea pieței produselor agricole a fost promulgată de președintele României. În cel mult 30 de zile, Ministerul Agriculturii, împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, va emite normele metodologice de aplicare și tipizatele, astfel încât legea să devină funcțională până la finele lunii noiembrie", a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, potrivit Agerpres.

Conform noii legi, certificatele de producător vor fi înlocuite cu atestatul de producător și carnetul de comercializare a produselor, iar spațiile minime din piețe alocate producătorilor agricoli vor crește la 40%. Comercializarea producției din ferme se va face numai pe baza noilor certificate, nu pe borderou de achiziție, ceea ce înseamnă că vor avea acces în piețe producătorii adevărați și mai puțin intermediarii, a mai spus Botănoiu.

Potrivit sursei citate, producătorii agricoli trebuie să-și ridice noile atestate de producător de la primărie, însă acestea vor fi avizate și de asociațiile fermierilor din zonă.

"Certificatul de producător se înlocuiește cu un atestat de producător și nu mai este aprobat doar de primărie, ci și de asociațiile fermierilor din zonă. Astfel, consumatorii au certitudinea că produsele pe care le cumpără din piețe provin direct de la producători și sunt certificate, adică se cunoaște trasabilitatea lor. Această lege este așteptată de mult timp de adevărații producători agricoli, care doresc să își valorifice producția în piețele agroalimentare din România", a afirmat el.

Legea piețelor a fost inițiată încă de anul trecut de Ministerul Agriculturii și a trecut de Parlament la începutul lunii octombrie din acest an. AGERPRES
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO

Friday, 9 October 2026

Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

Friday, 9 October 2026

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

Friday, 9 October 2026

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...