Notele elevilor nu vor fi trecute în cataloage până anul viitor

Elevii nu mai primesc note în catalog. Nu toţi, doar cei care au profesori afliliaţi la Federaţia Sindicatelor Libere din învăţământ.

Dascălii au schimbat catalogul cu carneţele proprii şi protestează astfel faţă de leafa pe care o vor avea după ce intră în vigoare legea salarizării unitare. Virginia Olaru este profesoară de română de 19 ani.

Acum ea câştigă 2.100 de lei, cu tot cu sporuri. După ce a făcut câteva calcule susţine că odată cu noua grilă de salarizare va pierde 7-800 de lei din venit. Notele elevilor vor fi trecute în catalog de-abia la începutul anului viitor, dacă situaţia din învăţământ se va debloca.

Profesorii deschid astfel protestele deja anunţate: grevă de o zi pe 5 octombrie şi miting în Capitala pe 7 octombrie. Primul ministru a anunţat însă că salariile profesorilor nu vor scădea nici anul acesta, nici anul viitor.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...