Norocul betivului: Teafar dupa ce a ajuns cu masina intr-un parau!

Norocul betivului: Teafar dupa ce a ajuns cu masina intr-un parau!

   rtv

Şoferul care a ajuns cu maşina în pârâu avea o concentraţie alcoolică de 1,15 mg/l! Incidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 16.00. În timp ce conducea autoturismul marca Dacia Logan pe DN 29 A, dinspre oraşul Darabani către municipiul Dorohoi, S. Cristinel, de 41 de ani, din municipiul Dorohoi, ajungând la ieşirea din localitatea Dragalina, pe un sector de drum ce urma o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autoturismul a impactat parapeţii metalici de pe partea stângă a drumului şi a părăsit carosabilul, ajungând în albia râului Ibăneasa, informează IPJ Botoşani.

În urma producerii evenimentului nu au rezultat victime omeneşti. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul municipal Dorohoi unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de S. CRISTINEL se continua cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, cauza urmând a fi soluţionată procedural. Totodată conducătorului auto i-a fost reţinut permisul de conducere, eliberându-i-se dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...