Noi valori ale taxei auto de la 1 ianuarie 2011
Stiri Botosani Thursday, 23 December 2010 ActualitateAstfel, taxa de poluare va creşte în medie cu 45-50%, începând cu 1 ianuarie 2011, în funcţie de vechime şi de capacitatea cilindrică a maşinii, cu accent pe creşterea taxei pentru autovehicule mai vechi de 10 ani.
Ministrul Mediului a explicat că în anul 2010 au fost importate circa 120 de mii de maşini, din care mai mult de jumătate având mai mult de 10 ani vechime, în timp ce statul a acordat, prin voucherele distribuite prin Programul de reînnoire a parcului auto, circa 722 de milioane de lei din Fondul de mediu pentru casarea maşinilor mai vechi de 10 ani.
"Statul român nu poate să-şi permită să se vină cu aceste maşini vechi, fără a avea o prevedere de protejare, mai ales împotriva acelor maşini care poluează foarte mult", a subliniat Laszlo Borbely.
O altă modificare se referă la introducerea taxei pentru autovehiculele cu normă de poluare Euro 5, cu o valoare care va varia, în funcţie de capacitatea cilindrică, de la 60 de euro la maxim 1200 de euro.
Ordonanţa va intra în vigoare la 1 ianuarie 2011, a mai declarat ministrul Mediului, însă pentru autovehiculele achiziţionate în vederea înmatriculării în România înainte de 31 decembrie 2010 şi care nu au fost înmatriculate în România până la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe se aplică vechile taxe de poluare. Pentru aceasta, persoanele care urmează să înmatriculeze maşinile trebuie să prezinte autorităţii fiscale competente pentru calculul taxei de poluare, în vederea luării în evidenţă, până la data de 31 ianuarie 2011, o cerere însoţită de dovada plăţii integrale sau a unui avans, având la dispoziţie încă 30 de zile pentru a-şi completa dosarul.
"În total ar fi 60 de zile pentru ca cei care aduc maşinile acum, în ultimele zile, să aibă timp să facă toate formalităţile", a explicat ministrul Mediului.
De asemenea, ministrul Borbely a afirmat că Guvernul va continua Programul Rabla şi în anul 2011, respectând aceleaşi condiţii ca în anul 2010, adică 3 vouchere a câte 3.800 de lei, Program care va demara la 1 februarie 2011.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Sfântul Mucenic Iachint; Sfântul Ierarh Anatolie, Patriarhul Constantinopolului
Sfântul Mucenic Iachint († 108) era din Cezareea Capadociei şi a trăit în vremea împăratului Traian (98-117). Pe când avea vârsta de 20 de ani, slujea la paza c...
Inundații într-o comună din Botoșani, pompierii intervin pentru evacuarea apei din gospodării și locuințe! (Foto)
Pompierii intervin în comuna Cândești pentru evacuarea apei din gospodării și locuințe. În urma precipitațiilor abundente înregistrate în comuna Cândești, ...
COD ROȘU în 10 localități din Botoșani: Populația avertizată prin RO-ALERT!
Meteorologii au emis o avertizare nowcasting tip cod roșu valabilă până la ora 22:00, pentru localitățile Suharău, Ibănești, Șendriceni, Cristinești, Dersca, Hilișeu-Horia, Pomâ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.99 secunde