Noaptea trecută, în Botoșani: Peste 1000 de persoane legitimate, 500 de mașini oprite în trafic! - FOTO

În noaptea de 31 octombrie înspre 1 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o  acțiun cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Activitățile au fost desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor de ordine publică din cadrul subunităților, precum și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 1.000 de persoane, iar 12 au fost conduse la sediul poliției pentru efectuarea de verificări suplimentare.

De asemenea, au fost verificați 16 operatori economici și peste 500 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peqte 100.000 de lei. Dintre acestea, 128 au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier, în valoare de aproximativ 37.000 de lei, 53 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Totodată, polițiștii au reținut trei permise de conducere, dintre care unul pentru nerespectarea regimului legal de viteză și două pentru conducerea sub influența alcoolului.

În același context au fost  retrase 10 certificate de înmatriculare, dintre care patru pentru lipsa inspecției tehnice periodice valabile.




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, încrezător înainte de meciul cu Universitatea Craiova: ”Am mai câştigat de două ori acolo cu mine antrenor!”

astăzi, 11:23

Astăzi, de la ora 17.30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, se dispută partida Universitatea Craiova – FC Botoșani, meci contând pentru etapa a 14-a a Superligii. Cu probleme ...

Oportunitate pentru elevii botoșăneni: Practică într-un campus al USV, cu posibilitatea continuării studiilor în cadrul universității!

astăzi, 10:24

Prin proiectul regional DUAL-USV, elevi din 20 de licee din județele Suceava, Botoșani și Neamț vor face practică în laboratoarele și atelierele moderne din Campusul 2 de la Moara, a anunÈ...

ASTĂZI: 1.200 de porții de pizza, oferite gratuit la Biserica Pacea din Botoșani. „Binele și bucuria se înmulțesc atunci când le dăruim mai departe!”

astăzi, 09:30

Un gest de generozitate va aduce zâmbete pe chipurile a 1.200 de persoane din Botoșani. O firmă sin Botoșani oferă gratuit 300 de pizza extra large, care vor fi împărțite în c&...