Nicușor Dan, președintele României, a numit un judecător la CCR!

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat luni, 8 iulie 2025, decretul prin care îl numește pe profesorul Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României, pentru un mandat de nouă ani. Numirea intră în vigoare începând cu data de 13 iulie 2025.

Nominalizarea s-a făcut în temeiul atribuțiilor conferite Președintelui prin articolul 94 litera c) și articolul 142 alineatele (2), (3) și (5) din Constituție, care prevăd că șeful statului are dreptul de a desemna trei dintre cei nouă judecători ai Curții Constituționale. Conform legii fundamentale, componența Curții este reînnoită parțial, câte o treime, o dată la trei ani.

 

Profesor universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și conducător de doctorat la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate în domeniul dreptului administrativ și european, scrie publicația Știri pe Surse.

Cariera sa academică include o bursă Marie Curie la Michigan State University (2005-2006) și activitate ca expert al Băncii Mondiale în domeniul achizițiilor publice (2020-2023). A contribuit la elaborarea Codului de procedură administrativă și a Codului administrativ, fiind implicat activ în proiecte de reformă a administrației publice și de consolidare a statului de drept.

De asemenea, a fost expert juridic al României în litigiul arbitral Roșia Montană și în alte cauze internaționale, precum și președintele Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, în două mandate: 2016-2017 și 2020-2023.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

astăzi, 19:58

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

astăzi, 18:49

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

astăzi, 18:11

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...