Nicuşor Dan explică de ce a mers la mănăstire în loc să asiste la Ziua Marinei!

Dacă şeful Statului a ales mănăstirea, premierul a fost la paradă. Ilie Bolojan a fost huiduit în Portul Constanţa, după măsurile de austeritate adoptate de Guvern.

Preşedintele a fost marele absent de la Ziua Marinei, premierul a venit, dar a fost huiduit! În timp ce era aşteptat la ceremoniile militare de la malul mării, şeful statului şi-a făcut apariţia în centrul ţării, la mănăstirea Sâmbăta de Sus de lângă Făgăraş, oraşul său natal. Nicuşor Dan şi-a justificat alegerea spunând că este locul în care venea cu părinţii săi în copilărie.

Absenţa preşedintelui de la ceremonia de Ziua Marinei este ceva neobişnuit în peisajul ultimelor decenii. În zi de sărbătoare, Nicușor Dan și-a făcut apariția la Sâmbăta de Sus, la poalele Munţilor Făgăraş.

 

Este o tradiţie de familie, spune şeful statului. "E o sărbătoare religioasă, multă lume merge la Biserică, la mănăstire. E un loc unde veneam cu părinții... am ales să vin aici. Am vrut să fiu cât mai aproape de comunitate. Am stat la slujbă, e ceva personal, intim", a declarat Nicuşor Dan, preşedintele României.

Doar Traian Băsescu a lipsit între 2011 şi 2013

Preşedintele a fost însotit de partenera sa, Mirabela şi cei doi copii, Aheea şi Antim. Familia prezidentială a ascultat slujba dintre enoriaşi. "Emoționant. În ultimii ani nu am mai ajuns. Copilărind aici, vă dați seama, multă lume pe care i-am simțit la fel ca atunci, emoționant", a declarat Nicuşor Dan, preşedintele României.

La final, fiul preşedintelui a primit sfânta împărtăşanie, iar şeful Statului a făcut fotografii cu enoriasii şi a vizitat mănăstirea alături de copii. Dacă şeful Statului a ales mănăstirea, premierul a fost la paradă. Ilie Bolojan a fost huiduit în Portul Constanţa, după măsurile de austeritate adoptate de Guvern.

"Marinarii noștri sunt de la gurile Dunării, la Marea Neagră, pe mările și oceanele lumii, cartea noastră de vizită", a declarat Ilie Bolojan, premierul României. În ultimii ani, toţi şefii Statului au onorat cu prezenţa festivităţile dedicate marinarilor. Doar Traian Băsescu a lipsit între 2011 și 2013, după ce cu un an înainte fusese huiduit şi fluierat în timpul discursului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!

Sunday, 8 November 2026

Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

Sunday, 8 November 2026

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

Sunday, 8 November 2026

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...