Privind atent isprăvile conaÅ£ionalilor, mi s-au conturat câteva tristeÅ£i. Prima este aceea că rareori este vorba de performanţă în sensul strict al cuvântului, ci mai degrabă de ceva bine făcut. Cu atât mai mult, o a doua necuviinţă se iveÅŸte: prezentarea reuÅŸitei ca ÅŸi când, un român fiind în cauză – adică un individ nevolnic, lipsit de mâini, picioare ÅŸi creier – omul a efectuat totuÅŸi lucrarea cu pricina, devenită record în aceste condiÅ£ii de handicap. Căci, dacă ar fi la mijloc un francez, un neamÅ£ sau un american, s-ar bucura doar familia, iar presa acelor ţări nu ar sublinia banalitatea, scriind, de pildă, că "un american a uimit Germania" la te miri ce concurs de abilităţi. A treia neîmpăcare mi-o produc jurnaliÅŸtii, fiindcă nu le observă pe primele două, dovedind astfel nivelul precar de inteligenţă ÅŸi aspiraÅ£ie al formatorilor de opinie. La urmă rămâne concluzia că, practic, "asta e situaÅ£ia": atât se poate ÅŸi basta.
De curând, pe un foarte urmărit post de televiziune, moderatorul l-a arătat naÅ£iunii pe "românul de la Apple", trăit "de-a dreapta" notoriului Steve Jobs – genial inventator ÅŸi banal fără cunoaÅŸtere – de curând dispărut. Prezentatorul purta cu veneraÅ£ie dialogul cu românul "de succes", intervievat prin webcam în biroul său de peste Atlantic. Cuvintelor înflăcărate pornite din studio le răspundea glasul stins al unui ins ÅŸters, grăsuÅ£ ÅŸi mulÅ£umit de job. Nici bucuros ÅŸi nici mândru peste măsură, scotea vorbele ca ÅŸi cu cleÅŸtele. InsistenÅ£a zglobie a omului de televiziune – pentru care a lucra cu Steve Jobs echivala cu a fi genial ÅŸi, deopotrivă, "mare român" – se lovea fără întrerupere de luciditatea celuilalt, care sublinia mereu că el este doar un bun specialist în realizarea culorilor ecranului ÅŸi că această pricepere este de folos firmei americane. Nu regreta că a părăsit România, dar nici nu exulta de mândrie pentru ce ajunsese. Mai mult chiar: nici măcar nu părea fericit. Era limpede că omul ÅŸtia bine ce ÅŸi cât era. Telespectatorii atenÅ£i au putut descoperi un salariat conÅŸtiincios, fără strălucire, total neputincios în a spune ceva memorabil, o necesară rotiţă a pieÅ£ei sistemului comercial informatic. Dacă însă ceva frapa la el, era lipsa de energie, faptul că, trăind dinaintea computerului, până ÅŸi viaÅ£a din el părea virtuală. Silicon Valley, unde vieÅ£uia, părea să îl fi siliconat.
În studioul din România fusese invitat un prieten al românului de la Apple. Colegi de ÅŸcoală, de facultate ÅŸi pasionaÅ£i de informatică, cei doi fuseseră despărÅ£iÅ£i de destin, apoi de ocean. De data asta omul nu regreta că a rămas în România. Era ceva mai vioi decât fostul său coleg, avea glasul sprinÅ£ar ÅŸi întreaga sa atitudine trăda mândrie. Faptul părea firesc: era patronul, managerul ÅŸi "CEO" al firmei B. – nu doar un amărât de angajat! –, ba chiar inventase sisteme de apărare informatică, bine vândute. A povestit, ca despre ceva ieÅŸit din comun, cum, mergând pentru un meci de fotbal la Barcelona, a văzut în vitrinele oraÅŸului produsele sale. Un cunoscut al său, localnic, îi spusese că ÅŸi el le foloseÅŸte ÅŸi că sunt foarte apreciate acolo; invitatul completând, pentru telespectatori, că îÅŸi vinde marfa în întreaga Europă. Pesemne că liniÅŸtea incertă lăsată în studio în urma propriilor laude, l-a descumpănit, făcându-l să pluseze în explicaÅ£ii, ca să priceapă tot prostul cam cum stă treaba cu performanÅ£a lui trasă-n Å£iplă: "Vă daÅ£i seama, nu?… Nu erau acolo, aÅŸa, doar niÅŸte…". A stat o clipă, căutând un cuvânt potrivit spre a sugera nimicul, s-a luminat brusc ÅŸi a repezit bâta-n baltă: "Nu erau doar niÅŸte… copaci! Erau niÅŸte produse! Rezultate ale minÅ£ii omeneÅŸti!". Publicul din platou a aplaudat.
Fusese o oră de transmisiune în direct, cu o costisitoare legătură peste ocean. Aparent, degeaba. Telespectatorii înghiÅ£iseră pe nemestecate promovarea unor mărfuri electronice, fiindcă numele celor două firme fuseseră mereu pomenite. Subliminal, telespectatorului i se servise ÅŸi o toxică doză de tehnolatrie ÅŸi ateism. Rostind cuvântul "copaci", glasul informaticianului se topise dispreÅ£uitor, ca ÅŸi când copacii ar fi fost virtuali ÅŸi nu produsele firmei sale. Dimpotrivă, la pronunÅ£area cuvântului "produse", chipul i se înviorase ÅŸi vocea îi căpătase nuanÅ£e ce nu permiteau contrazicerea. Åži nimeni nu a făcut-o, întrucât era clar pentru toÅ£i: creaÅ£ia românească depăşise lucrarea divină. Cu siguranţă că în mintea sa ÅŸirul banalităţilor dumnezeieÅŸti era nesfârÅŸit: arbori, furnici, râuri, nori, ÅŸoimi ÅŸi, fireÅŸte, ceilalÅ£i oameni. Deasupra tuturor, el, geniul virtual, comerciantul, invitatul pe la televiziuni, vizionarul care mersese la Barcelona să vadă un meci de fotbal.
"Miracolul este faptul că ÅŸi divinul este natural, dar noi nu suntem atenÅ£i" – spunea Sri Aurobindo la vremea când libertatea ÅŸi computerele nu înlănÅ£uiseră încă omul. Astăzi însă, atent doar la ecrane, omul a pierdut orice ÅŸansă de a mai fi atent.
Textul de mai sus face parte din volumul "INOCENÈšII MARII TERORI".
Autor: Nicolae R. Dărămuș
Foto: Nicolae R. Dărămuș
Sursa: Wildlife Romania
NOTÄ‚:
"InocenÈ›ii marii terori" este cel mai nou volum scris de Nicolae R. DărămuÈ™ È™i apărut la Alexandria Publishing House în 2013. Ecolog, prozator, publicist, desenator ÅŸi fotograf de natură, Nicolae DărămuÈ™ a fondat în 1994 Societatea Nordică de Ecologie TUA RES AGITUR (SENTRA), axată pe educaÅ£ia "pro natura" prin mijloacele artelor – literatură, fotografie, desen, film – ÅŸi pe activităţi de teren (preponderent pe observarea ÅŸi dezvăluirea spre public a agresării patrimoniului faunistic ÅŸi a habitatului forestier). Gandeste.org
