Nicolae Ciucă precizează că pensiile nu vor putea fi mai mari decât salariul

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că, potrivit ordonanţei asumate de Guvern, se vor realiza corecţii de disciplină financiară, astfel încât pensiile să nu fie mai mari decât salariul.

„Este foarte clar că trebuie să ne asumăm ca prin această ordonanţă să producem acele corecţii de disciplină financiară, astfel încât pensiile să nu fie mai mari decât salariul, iar inclusiv partea de criteriu de vârstă care a produs o anumită temere în sistem este una care se va produce într-o abordare graduală, fără să existe o decizie abruptă în acest sens. Ca atare, fiecare dintre noi, când ajungem la o anumită vârstă, indiferent unde ne desfăşurăm activitatea, ajungem la un anumit nivel de înţelepciune profesională şi atunci avem această datorie, cel puţin de conştiinţă personală, astfel încât să dăm înapoi unui sistem care ne-a format şi de la care am beneficiat de tot ceea ce am realizat în viaţă minimum de cunoştinţe profesionale. Şi chestiunea aceasta este foarte simplă într-un sistem, indiferent că este civil sau militar, pentru că trebuie să lăsăm după noi o moştenire. Moştenirea nu poţi s-o laşi decât împărtăşind cu cei care fac parte din generaţia care urmează să ne ia locul mâine sau poimâine”, a spus premierul, în cadrul unei conferinţe de presă.

 

El a subliniat că Banca Mondială propune Guvernului să păstreze pensiile militare în forma actuală şi că doreşte să reitereze acest mesaj, deoarece „zvonurile” au produs „o serie întreagă de atitudini şi decizii” care nu sunt potrivite cu realitatea.

„Ieri, la Ministerul Apărării Naţionale, la învestirea domnului ministru, am simţit nevoia să comunic cu militarii prezenţi în sală, pentru că au nevoie de acest mesaj. Vedeţi, toate aceste zvonuri se duc şi produc o serie întreagă de atitudini şi decizii care nu sunt tocmai potrivite cu realitatea şi am vrut să combatem aceste zvonuri, pentru că, dincolo de orice, este vorba de o decizie politică în conformitate cu contextul actual şi sunt argumente, nu numai ale noastre, sunt argumente, inclusiv ale studiului Băncii Mondiale prin care păstrează pensiile militare în actuala structură. Cred că acelaşi lucru trebuie spus şi pentru personalul din Ministerul Justiţiei”, menţionat Nicolae Ciucă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșăneanca Raluca Turcan, nominalizată pentru portofoliul Ministerului Muncii în Guvernul Mureșan

Friday, 25 September 2026

PNL a transmis public, vineri, lista miniștrilor susținuți de partid pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Printre aceștia se numără Raluca Turcan, propusă pentru portofoliul de la Ministerul Mun...

Slujiri arhierești în parohiile din județul Botoșani, săptămâna viitoare!

Friday, 25 September 2026

Duminică, 27 septembrie – Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji Sfânta L...

Botoșani, județul cu cele mai mici salarii din România!

Friday, 25 September 2026

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat date potrivit cărora câștigul salarial mediu brut lunar înregistrat la nivelul economiei naționale în anul 2025 a fost 8716 le...