Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Norman Manea şi Varujan Vosganian, propuşi pentru PREMIUL NOBEL
Stiri Botosani Monday, 27 January 2014 Actualitate"Uniunea Scriitorilor din România se află printre instituţiile şi asociaţiile care primesc din partea Academiei Suedeze invitaţia de a propune scriitori pentru premiul Nobel, astfel că, în cadrul şedinţei de vineri a Comitetului Director al USR, au fost propuşi pentru premiul Nobel scriitorii Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Norman Manea şi Varujan Vosganian", se spune în anunţul Uniunii Scriitorilor din România.
Din Comitetul Director al USR fac parte: Nicolae Manolescu, preşedintele USR, Varujan Vosganian, prim-vicepreşedintele USR, Gabriel Chifu, vicepreşedintele USR, Adrian Popescu, membru din partea Filialei Cluj, Cassian Maria Spiridon, preşedintele Filialei Iaşi, Dan Mircea Cipariu, preşedintele Filialei Bucureşti - Poezie, Aurel Maria Baros, preşedintele Filialei Bucureşti - Proză, şi Mircea Mihăieş, membru din partea Filialei Timişoara.
Contactat luni de agenţia MEDIAFAX, Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, a declarat că principalele criterii care au stat la baza propunerii celor patru scriitori pentru premiul Nobel au fost "valoarea lor şi traducerile (unor opere ale acestora, n.r.) în limbile străine".
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Cseke Attila anunță dezastrul în spitale în 2- 3 săptămâni: "Nu mai avem de unde muta bani!"
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a anunțat marți că sistemul medical riscă să se blocheze în două - trei săptămâni dacă nu se face o rectificare bugetară. Sume...
ANAF a constituit Comisia pentru Probleme de Apărare
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a constituit Comisia pentru Probleme de Apărare a instituției, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Aceasta este o obligație care îi r...
CFR anunță condițiile pentru care elevii și profesorii vor avea gratuitate la tren!
Conform noului act normativ, cadrele didactice și elevii vor putea călători gratuit cu trenul, dar doar în anumite condiții și pe anumite perioade. Măsura vizează sprijinirea educației È...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 3.72 secunde