Nesimțire! Și-au făcut nevoile pe zidurile blocurilor din centrul Botoșaniului! FOTO

Dacă bruma de bun simţ a unor cetăţeni botoşăneni a început să dispară, lăsând în urmă deşeuri alimentare şi menajere din gospodăria proprie, o faptă tot mai des întâlnită care provoacă indignarea cetăţenilor şi dezgustul locatarilor din zona pieţii centrale a municipiului, o constituie urinarea la întâmplare a gospodarilor veniţi la cumpărături.
         
Răcirea timpului şi berea la halbă, îi conduce la gestul inconştient de a urina fără pic de jenă, în zonele preferate şi adulmecate,  pe pereţi, prin ganguri sau după un presupus copac, spre revolta femeilor, a copiilor, a noastră a tuturor.
         
În acest sens poliţiştii locali au acţionat în zona pieţei şi au aplicat un număr de 67 sancţiuni în valoare totală de 15.500 lei, în conformitate cu prevederile art. 5, al.2 din HCL 355/2011.

În cursul zilei de 09.10.2015, timp de o oră, în gangul de la Casa Cărţii au fost surprinse un număr de 7 persoane, fiind astfel identificaţi numiţii : Viorel N., Marcel-Cătălin P., Marius C., Virgil-Trăian B., Dumitru Ţ., Dorin P., Neculai V.,  care făceau onoare oraşului.
         
Acţiunile vor continua şi în alte zone ale municipiului şi pentru un gest necugetat amatorii de astfel senzaţii, vor scoate din buzunar între 400-1000 lei.
         
"Nu putem înţelege şi nu găsim explicaţie pentru persoanele surprinse, unele cu pretenţii la civilizaţie, căutând să etaleze  un grad de cultură ridicat pentru timpurile prezente, dar mai trist este lipsa de atitudine a unor concitadini care manifestă indiferenţă la ce se întâmplă", a declarat Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale.

Comunicat de presă Poliția Locală 









 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O biserică din Botoșani și-a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele!

astăzi, 17:16

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele și pentru toate gusturile. Cărțile se po...

Zeci de biserici din județul Botoșani își sărbătoresc hramul de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!

astăzi, 14:22

Credincioșii din municipiul Botoșani, Dorohoi și zeci de localități din județ sunt așteptați să participe la slujbele religioase dedicate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâto...

Aglomerație în două puncte de frontieră din țară, se recomandă tranzitarea prin Botoșani!

astăzi, 13:38

În PTF Sculeni și Albița, la această oră, se înregistrează un trafic intens pe sensul de ieșire din Republica Moldova, ceea ce îngreunează accesul autovehiculelor către punct...