Nereguli la produse cosmetice comercializate la Botoşani

Un control efectuat de comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) la comercianţii de produse cosmetice s-a încheiat cu amenzi usturătoare pentru o parte dintre aceştia.

Potrivit lui Neculai Raţă, comisar în cadrul CJPC Botoşani, din cei 25 de agenţi economici verificaţi, 6 au primit avertismente, iar şase au primit sancţiuni în valoare totală de 24.000 de lei.

“Ca principală abatere constată a fost etichetare incompletă, mai exact pentru o mare parte din produse nu aveau informaţile traduse în limba română. S-a insistat mult în cadrul acţiunii de control şi s-a urmărit respectarea condiţiilor de depozitare în special la produse din categoria cremelor", a declarat Neculai Raţă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

Tuesday, 3 November 2026

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

Tuesday, 3 November 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

Tuesday, 3 November 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...