Dar ăştia sunt descurcăreÅ£ii zilelor noastre, indiferent de scârboÅŸenia mijloacelor întrebuinÅ£ate întru atingerea scopului netrebnic pe care ÅŸi-l propun: După ce s-au văzut cu sacii în căruÅ£a nesimÅ£irii, fac tot ce le stă în putinţă ca să devină neoameni desăvârÅŸiÅ£i, adică îÅŸi fac o regulă în găunoasa lor viaţă din a discuta (la telefon, de pildă) doar cu egalii lor în matrapazlâcuri, respectiv din a pupa papucul superiorilor pe scara social-politică ori în pungăşii.
Chiar dacă ai avea ocazia să o faci, ce rost ar avea să le spui acestor biete băşicuÅ£e ale clipei că omenia, cinstea ÅŸi bunul-simÅ£ au fost ÅŸi de-a pururi vor rămâne fundamentul de neclintit al umanului autentic, sau – Doamne fereÅŸte! – să le aminteÅŸti de omenia lui Rüdeger (unul dintre admirabilele personaje zugrăvite în Cântecul Nibelungilor, capodopera medievală a literaturii germane), despre care marele poet anonim spune că "E sufletu-i grădină în maiul înflorit ÅŸi-i bucuros de oaspeÅ£i cum nu s-a mai aflat"!
…De mic copil am învăţat de la bunica mea dinspre mamă frumuseÅ£ea absolut necesară a omeniei prin gingaÅŸa stăruinţă de zi cu zi a bunătăţii ei. A murit draga de ea când eu eram doar un năpârstoc, dar o văd ÅŸi astăzi cu ochii minÅ£ii cum era în realitate: o ţărancă micuţă de statură, frumoasă, blândă ÅŸi atât de bună la inimă, încât nimeni nu ieÅŸea din căsuÅ£a ei fără ca ea să-l omenească din puÅ£inul material ÅŸi din belÅŸugul sufletesc cu care o înzestrase bunul Dumnezeu. Îndeosebi feluriÅ£ii cerÅŸetori simÅ£eau această rară ÅŸi nobilă bucurie a ei de-a omeni, astfel încât mulÅ£i dintre dânÅŸii ÅŸi-au făcut un obicei din a o căuta tot acuÅŸi-acuÅŸi. Iar ea, veÅŸnic zâmbitoare ÅŸi cu uÅŸa larg deschisă, le vorbea, îi aÅŸeza la masă ÅŸi, în timp ce aceÅŸtia mâncau, le mai băga câte ceva de-ale gurii ÅŸi/sau câte un obiect vestimentar în sărmanele lor straiÅ£e…
Tot atunci am băgat la cap (fireÅŸte, într-un chip insuficient desluÅŸit) că a omeni înseamnă cu mult mai mult decât a trata rece ÅŸi politicos pe unii dintre semenii tăi dintr-un prisos al făţărniciei, atâta timp cât prin omenia sinceră ÅŸi iubitoare ai posibilitatea să-i ajuÅ£i pe semenii cei mai oropsiÅ£i să-ÅŸi redobândească demnitatea de oameni între oameni, cu toÅ£ii egali în faÅ£a Creatorului.
Mai târziu, prin cercetare atentă m-am lămurit că până nu demult (mai exact până nu s-a extins ÅŸi înrădăcinat acea trufie de-a avea care ne macină ca un cancer naÅ£ia), verbul a omeni era într-atât de românesc (în engleză sau franceză, de pildă, a omeni are doar conotaÅ£ia seacă de a trata), încât capătă vastul înÅ£eles de a-Å£i face fără alegere semenii să se simtă cu adevărat oameni. Prin urmare, un verb de prim rang pentru sărmana noastră condiÅ£ie umană, de aceeaÅŸi importanţă existenÅ£ială cu a raÅ£iona, a munci, a crede, a iubi ÅŸi a fi cinstit.
N.B.: A fi medic inuman, adică lipsit de omenie în raport cu pacienÅ£ii, mi se pare la fel de paradoxal ÅŸi grav pentru speÅ£a umană ca a fi preot sau pastor corupt. Căci cele două îndeletniciri umane (una pentru sănătatea trupească, cealaltă pentru sănătatea sufletului) sunt atât de importante pentru omul de azi ÅŸi de mâine, încât nu pot fi practicate cu folos fără o reală chemare ÅŸi dăruire din partea celui în cauză.
Tocmai de-aceea am rămas realmente ÅŸocat zilele astea, când – în urma unui grav accident petrecut în familie – am dat peste medici aÅŸa de puÅ£in umani (din nepricepere sau nepăsare?!), încât procedeele lor expeditive de-a se descotorosi de bolnavi mi s-au părut că seamănă ca două picături de apă cu malpraxisul.
Iată despre ce este vorba. În urmă cu mai bine de două săptămâni (era într-o sâmbătă pe la amiază), brusc fratelui meu mai mic i s-a făcut rău ÅŸi a început să vomite. Fiind acasă, fireÅŸte că îndată am sunat la 112 ÅŸi – semiconÅŸtient ÅŸi acuzând dureri mari la cap – bolnavul a fost transportat la secÅ£ia UrgenÅ£e din cadrul Spitalului municipal Sighetu MarmaÅ£iei. Aici este consultat pe rând ÅŸi apoi în grup de trei medici (niciunul dintre ei nu era cardiolog sau neurolog!), este acuzat de una dintre doctoriÅ£e de sevraj (protestul meu la această acuză jignitoare n-a fost luat în seamă), este tratat foarte sumar ÅŸi în pripă de…colecist (sic!) ÅŸi apoi i se face vânt din spital (toÅ£i trei susÅ£in că n-are probleme cu inima, fără a se sinchisi câtuÅŸi de puÅ£in de atenÅ£ionările mele în legătură cu ciudatele puseuri de tensiune ÅŸi cu durerile de cap), urmând ca luni să meargă pentru un nou consult. Dar acasă durerile de cap nici vorbă să înceteze, aÅŸa că pe riscul nostru l-am urcat pe suferind într-un autoturism ÅŸi în cea mai mare grabă l-am dus la Spitalul de UrgenÅ£e din Baia-Mare. Aici i se descoperă la tomograf un anevrism spart la baza cutiei craniene, este urcat într-o ambulanţă ÅŸi transportat în mare viteză la Spitalul de Neurochirurgie din Târgu-MureÅŸ, unde – după alte investigaÅ£ii atente – luni a fost operat ÅŸi salvat de la moarte.
Pentru mine a fost cât se poate de limpede că patru factori esenÅ£iali ÅŸi-au dat mâna la salvarea lui, echivalentă cu un adevărat miracol: Mâna lui Dumnezeu; Profesionalismul personalului sanitar din Baia-Mare ÅŸi Târgu-MureÅŸ (îndeosebi al medicului neurochirug care l-a operat); Organismul lui tânăr ÅŸi sănătos; Viteza cu care am acÅ£ionat noi cei de lângă el.
ÅžtiÅ£i ce ni s-a spus la Târgu-MureÅŸ? "Tot rău-i spre bine. Dacă-l internau la Sighet, cu siguranţă murea…".
Deci, doamnelor ÅŸi domnilor medici mai puÅ£in dăruiÅ£i cu har, atenÅ£ie la cele relatate: Cu omenia arătată bolnavilor aveÅ£i numai de câÅŸtigat (nu toÅ£i medicii sunt aÅŸi în meserie), astfel având marea ÅŸansă să vă supliniÅ£i ÅŸi, totodată, să vi se ierte unele carenÅ£e profesionale!
Autor: George Petrovai
