Negocieri la Nova Apaserv pentru un nou contract colectiv de munca. Presedintele CJ considera ca unele sporuri nu trebuie platite
Stiri Botosani Tuesday, 20 December 2011 ActualitateIn aceasta perioada, conducerea operatului de apa impreuna cu sindicalistii poarta negocieri pentru incheierea unui nou contract colectiv de munca.
“Ceea ce va rezulta in urma acestor negocieri, respectiv forma finala a contractului colectiv de munca, va constitui baza platii salariilor si celorlalte elemente de natura salariala. Eu am criticat modul in care s-au acordat sporurile anul acesta, in sensul ca nu am vazut potrivit si nici legal acordarea sporului de fidelitate, precum si a sporului pentru conditii deosebite de munca la birouri, pentru ca nu vad normal ca de acelasi spor, de munca deosebita, sa beneficieze si cei care intervin la avarii si cei care lucreaza la birou. Imi mentin acest punct de vedere, dar sigur ca astept o forma finala a documentului ce se va stabili ca urmare a discutiilor dintre reprezentantii conducerii operatorului si reprezentantii sindicatelor", a precizat Mihai Tabuleac, presedintele Consiliului Judetean.
In repetate randuri, consilierii judeteni au criticat faptul ca salariile incasate de cei de la Nova Apaserv sunt prea mari, iar societatea inregistreaza pierderi. Pentru a acoperi pierderile, s-a luat decizia ca plata anumitor sporuri sa fie suspendata.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!
În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...
Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!
O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...
Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”
Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.10 secunde