Neclarităţi în Legea Educaţiei, privind reîncadrarea celor care urmează să se pensioneze
Stiri Botosani Tuesday, 14 January 2014 ActualitateNacu a spus că în acest moment nu se știe exact cum se va proceda, dat fiind că există o decizie a Curții Constituționale care nu este în conconrdanță cu reglementările legislative din educație.
"Este vorba de reîncadrarea celor care urmează să se pensioneze. Se face reîncadrarea dacă este viabil postul și dacă este aprobarea Consiliului de Administrație. În urma apariției acestei ordonanțe am solicitat lămuriri de la reprezentantul Federației care se ocupă cu negocierea acestor metodologii și am întrebat care va fi urmarea deoarece Curtea Constituțională a declarat neconstituțional ca în Consiliul de Administrație al unei unități școlare să se decidă că este titluar cineva sau nu. Este vorba de o prelungire a titularizării dar nu știm deocamdată cum va fi. Vor mai fi probabil multe discuții", a declarat liderul SIP Botoșani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Marius Croitoru și-a anunțat decizia, după ce i s-a cerut demisia la FC Botoșani - Oțelul 1-1!
Marius Croitoru (46 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a reacționat la finalul partidei cu Oțelul Galați, încheiată la egalitate, scor 1-1, în ultimul meci al etapei cu numÄ...
Mănăstirea Sihăstria Voronei îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Mina, unul dintre ocrotitorii așezământului monahal!
Obștea Manastirii Sihastria Voronei din județul Botoșani îl va cinsti miercuri, 11 noiembrie, pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni, unul dintre ocrotitorii așezămâ...
Cel mai mare proiect de apă și canalizare din istoria Botoșaniului intră în etapa de evaluare în vederea contractării! (Video)
Veste bună pentru botoșăneni. Cel mai mare proiect de apă și canalizare din județul nostru intră în etapa de evaluare și vederea contractării. Anunțul a fost făcut de Alin Cirimp...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 3.59 secunde