Ne vom bucura de o vreme cu temperaturi de vară. PROGNOZA METEO

Duminica Floriilor va aduce o vreme frumoasă şi caldă în toată ţara, regimul termic fiind perfect pentru o plimbare prin parc sau o ieşire la iarbă verde. Săptămâna viitoare nu va aduce schimbări în privinţa temperaturilor, acestea urmând să fie la fel de ridicate ca şi în ultimele zile.
 
Pentru Duminica Floriilor vremea ne răsfaţă cu temperaturi mult mai ridicate decât în mod normal în această perioadă a anului, mai cu seama în regiunile sudice şi sud-estice. Maximele termice, în scădere uşoară în regiunile intracarpatice, vor fi cuprinse între 20...22 de grade în Maramureş şi în Delta Dunării şi 30...31 de grade în Muntenia şi sudul Moldovei. Soarele ţine agenda zilei şi numai în nordul, centrul, nord-estul ţării şi prin zona montana apar câţiva nori ce lasă pe alocuri ploi de scurtă durată şi trecător descărcări electrice. Vântul se agită pe la munte, dar pentru scurtă durată şi prin celelalte regiuni.

Ultima săptămână din aprilie debutează, ca şi anul trecut, cu o vreme mult mai caldă pentru sfârşitul lunii aprilie în majoritatea regiunilor. Câţiva nori de vreme bună îşi fac apariţia peste zi în nordul şi nord-estul ţării, în timp ce soarele străluceşte nestingherit în restul zonelor. Cu totul izolat în nordul Carpaţilor Orientali vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată. Vântul este liniştit, iar amiaza aduce temperaturi ce vor pleca de la 23 de grade în Delta şi în nordul Moldovei până la 31 de grade în sud.

Şi marţi vremea rămâne frumoasă şi deosebit de caldă la nivelul întregii ţări. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va avea uşoare intensificări prin sudul  Banatului. Meteorologii anuntă şi pentru această zi maxime de până la 32 de grade în zonele mai joase de relief din sudul, vestul şi centrul ţării, plecând de la 22 de grade pe litoral şi în Delta Dunării.

Vremea ţine cu noi şi de 1 Mai când ne-a rezervat temperaturi mult mai ridicate decât ar fi normal pentru data din calendar. Maximele termice se vor încadra în general între 22 şi 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în vestul şi centrul ţării şi cele mai scăzute în zona litoralului. Va fi o zi cu mult soare şi numai spre seara şi în cursul nopţii se adună câţiva nori ce lasă pe alocuri ploi de scurtă durată cu tunete şi fulgere în vestul şi nordul ţării, precum şi în zonele de munte. În a doua parte a săptămânii, deşi se mai răcoreşte puţin vorbim totuşi în continuare de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit la început de mai. Probabilitatea de apariţie a ploilor de scurtă durată cu fulgere, tunete şi rafale de vânt va fi mai ridicată în regiunile vestice, nordice şi în zonele de munte.

În Moldova, soarele împarte cerul cu norii şi mai ales prin nordul regiunii sunt ploi de scurtă durată cu descărcări electrice. Valorile termice rămân mai ridicate decât în mod normal, în special spre sud, unde vor fi 30…31 de grade, în timp ce în Bucovia valorile termice nu trec de 24 de grade.


rtv.net

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bijuterii din argint: testul 30-10-7 înainte de alegere

astăzi, 19:50

O fotografie îți arată designul, însă nu și cum se comportă piesa în rutina ta. Testul 30–10–7 înseamnă 30 de secunde pentru specificații, 10 minute pentru c...

Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!

astăzi, 19:37

La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...

Valeriu Iftime a prins curaj după victoria cu UTA: „Nicio echipă nu ne-a făcut pe fotbal”

astăzi, 18:13

Valeriu Iftime, acţionarul celor de la FC Botoşani, s-a declarat încântat de prestaţia echipei sale în victoria cu UTA Arad şi a vorbit cu optimism despre şansele moldovenilor d...