Personalul medical din dispeceratul integrat ISU – SAJ Botoșani a asistat prin apel video nașterea unei fetițe, întrucât echipajul de ambulanță solicitat nu a putut ajunge la domiciliul mamei, din cauza condițiilor meteorologice.
Femeia de 41 de ani, din Crasnaleuca, a adus pe lume al patrulea copil, care cântărește 2,8 kilograme.
Prin intermediul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Coțușca s-a luat legătura cu două femei, care au mai asistat la nașteri. Una dintre ele a urmat toate indicațiile date de către personalul medical din dispecerat și a ajutat-o pe mamă să nască.
„Mama și nou-născutul sunt în stare bună. Asistentul medical din comuna alăturată care s-a oferit să o monitorizeze mama și copilul, până la sosirea unui echipaj SAJ, nu a reușit să ajungă la caz, deoarece a rămas înzăpezită”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.