De cand ma stiu, am fost fascinata de expresia "n-am timp nici sa mor". Prea multi oameni din jurul meu o foloseau, o folosesc si probabil o vor folosi si in viitor. Oare nu s-a intrebat nimeni, niciodata, cum anume ar putea sa-si faca timp?

Sa spui "n-am timp nici sa mor" e ca si cand tu, personal, ti-ai lua "liber" 1 minut din viata in care sa-ti dai duhul. Sau ca si cand ai sti exact momentul cand ai sa mori. Pe scurt, mi se parea cel putin dubios sa tot aud oameni oftand obositi: "N-am timp nici sa mor". Abia in clipa in care m-am auzit pe mine insami incheiand ziua cu aceasta expresie (putin morbida, fie vorba-ntre noi) mi-am dat seama ca ceva nu e-n regula.

Cum e posibil sa nu ai timp?

Si mi-am raspuns singura, tot cu o vorba din popor: ai, n-ai, dai. Cam asa sta treaba cand vine vorba de timp. Indiferent ca il ai sau nu, il aloci. Serviciului, studiului, unei rude, unui prieten, unei cunostinte.Nu te intreaba nimeni cat timp ai de dat, daca poti sa-l dai sau, mai important, daca VREI sa-l dai. Daca nu-l ai, cateodata esti nevoit "sa faci rost". De cate ori n-ati auzit sau chiar folosit imperativul: "Fa-ti timpsa..."?

Totusi, de cele mai multe ori, NU ni se spune ce sa facem cu timpul nostru. E al nostru si doar noi putem decide ce vom face cu el. In ciuda libertatii de decizie, alegem sa nu folosim timpul in favoarea noastra. Alegem sa alergam fara rost dupa diverse bunuri materiale, desi bunurile cele mai de pret se afla in noi insine. Alegem sa fim atat de ocupati cu descoperirea lumii si a celor din jur, incat nu apucam sa ne descoperim cu adevarat sufletul.

Atunci cand realizam asta (daca realizam), intram in panica. Si am fi capabili sa platim, la propriu, pentru a avea "doar putin mai mult timp". Ce nu ne dam seama este ca timpul ni-l organizam singuri, nu ni-l vinde nimeni. In plus, stim cu totii ca ziua are 24 de ore, o saptamana are 7 zile, iar un an are 12 luni. Ne asteptam, oare, sa putem cumpara timp? Pare-se ca da. Altfel nu ar mai exista amanarea.

Intr-adevar, cateodata, avem senzatia ca am reusit sa cumparam timp, atunci cand amanam. Si amanam, si tot amanam. Ei bine, dupa indelungile amanari, vine si scadenta. Acel moment fantastic in care ne dam seama ca, de fapt, nu am cumparat nimic. Ca am ajuns de unde am plecat prin amanarile noastre si ne-am dori sa amanam (culmea!) inca o data, pentru ca tot nu avem timp.

Iata cum intreaga noastra existenta se petrece in jurul notiunii de timp. Si in tot amalgamul acesta nebun si haotic de amanari si "achizitionari", ne aducem aminte ca timpul este ireversibil, un flux neintrerupt ce curge doar intr-o singura directie. Ca nu-l putem prelungi, ca nu-l putem intoarce, ca nu-l putem schimba. Mai trist e ca ne aducem aminte ca am uitat sa ne traim viata, sa iubim si sa fim buni. Ne aducem aminte ca, in goana noastra dupa timp, am pierdut timpul.

Adica… am ramas tot cu sufletul "nedescoperit".

Cata dreptate are Paler cand spune ca nu e timp pentru tandrete: "Cand sa facem si asta, murim". Eu as pune un semn de egalitate intre tandrete si om. Nu e timp pentru noi insine.

 

"Avem timp"

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta – murim (...)

(Octavian Paler)

Mirela Oprea