Municipiul Botoșani va primi fonduri europene consistente! Vezi pentru ce investiții!

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) anunță că a finalizat ghidurile de proiect și lansează apelurile care fac posibile dezvoltarea, cu fonduri europene, a infrastructurii de termoficare și de transport a energiei electrice și a gazelor naturale, începând cu 2016. Bugetul total este de 373 milioane de euro, dintre care 187 milioane euro sunt destinați Capitalei.

Ghidurile se adresează operatorilor naționali de rețele de transport a energiei electrice și a gazelor naturale – Transelectrica, respectiv Transgaz –, dar și primăriilor din opt orașe ale țării: București, Botoșani, Oradea, Iași, Râmnicu-Vâlcea, Bacău, Timișoara, Focșani. Cerința UE de a finanța aceste orașe își are originile în perioada de preaderare a României în UE (proiect PHARE).

Obiectivele acestei finanțări sunt reducerea pierderilor de agent termic pe rețea – estimate la o treime din energia produsă, în București – și un cost mai redus al Gigacaloriei.

Cifrele publicate nu includ rezerva de performanță, alocată doar dacă beneficiarii ating indicatorii de performanță agreați cu UE.

Cele 373 de milioane de euro fac parte din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, al doilea program ca mărime din UE. Banii vor fi distribuiți după cum urmează:
  • 187,7 milioane euro sunt destinați Capitalei, cu tot cu rezerva de performanță, care se ridică la 6% din valoare și pe care Primăria Generală a Capitalei o va primi dacă va atinge indicatorii de performanță solicitați de UE
  • 105,7 milioane de euro vor merge la Botoșani, Oradea, Iași, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Timișoara, Focșani.
  • 80 milioane euro sunt destinați Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice TRANSELECTRICA S.A. şi Societății Naționale de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ- S.A.
***
Despre POIM 2014-2020:
  • Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 este al doilea program ca mărime din UE, cu o alocare de aproximativ 12 miliarde de euro pentru sectoarele de transport, mediu și energie.
  • MFE a lansat, în aprilie-mai 2016, ghiduri pentru proiecte în valoare de 5,8 miliarde de euro pentru transport şi 3,5 miliarde euro pentru mediu.
  • Portofoliul POIM pentru Primăria București include:
    • sumele pe termoficare - redimensionarea rețelei de transport - în valoare de 187 milioane euro
    • incineratorul de deșeuri - aproximativ 200 milioane euro
    • proiectul de modernizare a canalizării: 325 milioane de euro

      Comunicat de presă Ministerul Fondurilor Europene

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Unul din opt cazuri de cancer ar putea fi prevenit: Infecţiile care cresc riscul de boală

astăzi, 13:12

Unul din opt cazuri de cancer ar putea fi prevenit pentru că are legătură cu infecţii cauzate de virusuri. Sunt datele unui studiu realizat la nivel mondial. Peste 2 milioane de cazuri de cance...

Noaptea trecută, în Botoșani: Peste 1000 de persoane legitimate, 500 de mașini oprite în trafic! - FOTO

astăzi, 12:07

În noaptea de 31 octombrie înspre 1 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o  acțiun cu efective mărite, pentru prev...

Marius Croitoru, încrezător înainte de meciul cu Universitatea Craiova: ”Am mai câştigat de două ori acolo cu mine antrenor!”

astăzi, 11:23

Astăzi, de la ora 17.30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, se dispută partida Universitatea Craiova – FC Botoșani, meci contând pentru etapa a 14-a a Superligii. Cu probleme ...