Muncitori agresati de un betiv!

Un muncitor care efectua lucrări de reabilitare a şoselei în comuna Cordăreni, judeţul Botoşani, a ajuns la spital după ce a fost agresat de un consătean! Scandalagiul este cercetat de poliţie pentru ultraj contra bunelor moravuri.

În ziua de 20 mai 2010, în jurul orei 12.15, poliţiştii din comuna Cordăreni au fost sesizaţi cu privire la faptul că D. Corneliu, de 42 de ani, din satul Griviţa, comuna Cordăreni, aflat în stare de ebrietate, provoacă scandal în apropierea locuinţei sale, agresând fizic mai multe persoane.

Primele verificări efectuate de către poliţişti au stabilit fatul că în dimineaţa de 20.05.2010 D. Corneliu a consumat excesiv băuturi alcoolice, împrejurare în care a provocat scandal pe drumul comunal din satul Griviţa, comuna Cordăreni, loc în care se aflau mai mulţi muncitori ce efectuau lucrări de reabilitare a şoselei.

În această împrejurare, D. Corneliu a acostat şi agresat fizic mai mulţi muncitori, una dintre victime – M. Vasile, din satul Cordăreni – fiind transportată la Spitalul municipiului Dorohoi pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a se impune internarea.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii de către D. Corneliu a infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, urmând a fi propusă soluţie procedurală.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

astăzi, 19:58

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

astăzi, 18:49

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

astăzi, 18:11

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...