Motociclist aruncat pe asfalt, după impactul cu un Touareg condus de un director! FOTO
ACCIDENT!

Un bărbat care se deplasa, sâmbătă, pe o motocicletă a fost rănit şi a rămas întins pe asfalt, inconştient, după ce a intrat într-un VW Touareg, în apropiere de Uvertura Mall.

Motociclistul se deplasa pe Calea Naţională, dinspre Piaţa Mare către Mall. În faţa sa, pe banda a doua, circula maşina de teren, condusă de Dumitru Arpinte, directorul Bancpost.  Motociclistul, care mergea pe linia de tramavai, a pierdut controlul motocicletei şi s-a izbit în spatele Touaregului.

În urma impactului, bărbatul de pe motocicletă, în vârstă de 35 de ani, a fost aruncat pe asfalt şi nu s-a mai mişcat. La faţa locului a ajuns în scurt timp o Ambulanţă. După ce cadrele medicale i-au acordat primul ajutor, motociclistul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe pentru îngrijiri. El a fost diagnosticat cu contuzie la coloana cervicală, contuzie toracică şi abdominală.

La locul accidentului au ajuns şi poliţiştii. Aceştia l-au testat pe şoferul maşinii de teren cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acest accident. 




















 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...