Motocicletele și mopedele trase pe dreapta de polițiști. Specialiștii RAR au descoperit că unele aveau sistemul de evacuare modificat

În noaptea de 8 spre 9 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român au organizat o acțiune pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor, fiind vizate motocicletele și mopedele care, din cauza anumitor modificări la sistemele de evacuare, poluează fonic cetățenii.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 95 de persoane și au fost controlate 87 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 10.000 de lei și au fost reținute 8 certificate de înmatriculare.

„Dintre amenzile aplicate, 13 au fost pentru defecțiuni tehnice, constând în sisteme de evacuare modificate și anvelope de alte dimensiuni”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

astăzi, 12:26

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...