Motivarea instanței: Înregistrările din dosarul Mircea Băsescu, admise ca probe. Mircea Băsescu a primit banii

Probele depuse la dosarul lui Mircea Băsescu de familia lui Sandu Anghel (Bercea Mondial) sunt legale ÅŸi justifică arestarea fratelui preÅŸedintelui, se arată în motivarea instanÅ£ei, potrivit Realitatea TV.

Alături de aceste probe, arestarea preventivă a lui Mircea Băsescu a mai fost justificată de declaraÅ£iile inculpaÅ£ilor ÅŸi denunţătorilor, spune instanÅ£a. DeÅŸi Mircea Băsescu a făcut un denunÅ£ anterior pentru ÅŸantaj, acesta nu îl exonerează de dosar, mai spune instanÅ£a.

"Prin chiar declaraÅ£iile lor, inculpaÅ£ii au recunoscut că au existat acele întâlniri cu persoanele despre care se susÅ£ine că au cumpărat influenÅ£a, precum ÅŸi aceea că s-a remis suma de bani ce ar forma, în opinia parchetului, obiectul traficului de influenţă, însă această sumă ar fi fost primită cu titlu de împrumut de către inculpatul Marian Căpăţână", spune instanÅ£a.

"În dovedirea acestui caracter legitim al primirii banilor s-a încercat acreditarea ideii că respectiva sumă ar fi fost destinată participării la o licitaÅ£ie organizată în vederea vânzării utilajelor ÅŸi licenÅ£ei de producÅ£ie la societatea A.
Împrejurarea că nu există un înscris care să ateste încheierea unui astfel de contract de împrumut ori martori care să declare despre această convenÅ£ie, context în care împrumutătorilor le-ar fi fost practic imposibil să dovedească achitarea vreunei sume de bani către inculpatul Marian Căpăţână, iar acesta nu ar fi avut nici un temei juridic în baza căruia ar fi putut fi obligat la restituirea acestei sume de bani (în condiÅ£iile în care suma totală vizată se ridică la 600.000 euro, între părÅ£i nu există o relaÅ£ie apropiată, nu s-a stabilit cu ocazia "acordării împrumutului" o dată scadentă ori plata vreunei dobânzi) precum ÅŸi aceea că respectivii bani au fost daÅ£i cu … luni înainte de organizarea licitaÅ£iei ÅŸi nu au fost folosiÅ£i, potrivit propriilor susÅ£ineri ale inculpatului C.M., în acest scop, lipsesc de credibilitate aceste apărări", mai susÅ£ine instanÅ£a.

"Ele sunt contrazise ÅŸi de discuÅ£iile înregistrate ÅŸi redate în procesele-verbale aflate la dosarul de urmărire penală din conÅ£inutul cărora rezultă că banii au fost primiÅ£i pentru a fi utilizaÅ£i de către o persoană care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraÅ£ilor investiÅ£i cu soluÅ£ionarea cauzei în care era judecat Sandu Anghel sau a celor chemaÅ£i să soluÅ£ioneze diferite cereri în legătură cu arestarea preventivă a acestuia".

"Implicarea inculpatului Mircea Băsescu ÅŸi împrejurarea că acesta a primit parte din suma respectivă în scopul de a-ÅŸi vinde influenÅ£a asupra unor funcÅ£ionari însărcinaÅ£i cu atribuÅ£ii referitoare la eliberarea lui Sandu Anghel, în accepÅ£iunea textului art. 291 CP, rezultă cu claritate din declaraÅ£iile martorilor ÅŸi din procesele verbale de redare a înregistrărilor ambientale ÅŸi telefonice (…). Maniera în care a fost abordată de către interlocutori problema legată de sprijinul pe care inculpatul Mircea Băsescu a înÅ£eles să îl acorde, nu lasă echivoc asupra naturii demersurilor pe care acesta susÅ£inea că le face, afirmaÅ£iile sale privitoare la pedepse ÅŸi soluÅ£ii procedurale fiind de natură a-l convinge pe cumpărătorul de influenţă de realitatea acestora", mai spune instanÅ£a.

Tribunalul BucureÅŸti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, pentru trafic de influenţă, ÅŸi a lui Marian Căpăţână, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, i-ar fi dat fratelui preÅŸedintelui Traian Băsescu.

Decizia Tribunalului BucureÅŸti a fost contestată la Curtea de Apel, care va judeca vineri dosarul, urmând să decidă definitiv dacă Mircea Băsescu ÅŸi Marian Căpăţână rămân în arest sau vor fi cercetaÅ£i în libertate.

Mircea Băsescu ÅŸi Marian Căpăţână sunt încarceraÅ£i în arestul PoliÅ£iei Capitalei de joi, când au fost reÅ£inuÅ£i de procurori.

Mircea Băsescu este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluÅ£ie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că ÅŸi-a înjunghiat un nepot.

Anchetatorii susÅ£in că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

"La începutul anului 2011, după ce față de tatăl denunțătorului s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, denunțătorul i-a remis unui intermediar suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă È™i în schimbul promisiunii că banii vor fi remiÈ™i mai departe lui Băsescu Mircea, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistraÈ›ii învestiÈ›i cu soluÈ›ionarea cauzei referitoare la infracÈ›iunea săvârÈ™ită de tatăl denunțătorului È™i a altor cereri incidente în respectiva cauză", au scris procurorii în ordonanÅ£a de reÅ£inere.

Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat alÅ£i 350.000 de euro lui Marian Căpăţână, în acelaÈ™i scop.

Florin Anghel i-ar fi dat cei 600.000 de euro lui Marian Căpăţână din 20 februarie 2011, data la care Bercea Mondial a fost arestat, ÅŸi 22 februarie 2012, data la care a fost condamnat de instanÅ£a de fond, Tribunalul Olt, la ÅŸapte ani ÅŸi ÅŸase luni de închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat.

"Din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunțător intermediarului, Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influenÈ›a pe care o are asupra magistraÈ›ilor, poate obÈ›ine o soluÈ›ie favorabilă pentru tatăl denunțătorului, adică va obÈ›ine fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate", se mai arată în ordonanÅ£a de reÅ£inere.

Marian Căpăţână este acuzat că din cei 600.000 de euro pe care i-ar fi primit de la fiul lui Bercea Mondial, ÅŸi-a însuÅŸit 350.000 de euro, pentru că "a mijlocit remiterea banilor".

Procurorii au arătat, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că Mircea Băsescu s-a folosit de calitatea de membru al familiei preÅŸedintelui pentru a fi credibil în faÅ£a lui Florin Anghel când spunea că ar putea interveni la magistraÅ£i în dosarul în care Bercea Mondial era judecat pentru tentativă la omor.

"Ambii inculpaÈ›i s-au folosit de calitatea de membru al familiei PreÈ™edintelui României pe care o deÈ›ine inculpatul Băsescu Mircea, pentru a da credibilitate afirmaÈ›iilor referitoare la influenÈ›a sau pretinsa influență pe care Băsescu Mircea ar putea să o aibă asupra magistraÈ›ilor È™i, de asemenea, pentru a da credibilitate promisiunilor referitoare la obÈ›inerea unor hotărâri favorabile", au scris procurorii în referatul trimis instanÅ£ei.

Potrivit documentului citat, Mircea Băsescu, deÈ™i cunoaÈ™te obligaÈ›iile fratelui său È™i îi comunică lui Florin Anghel într-una din discuÈ›iile înregistrate că "el nu poate", nu descurajează comentariile referitoare la persoana preÈ™edintelui, "ba, mai mult, le alimentează pentru a nu pierde aparenÈ›a că ar avea influență asupra magistraÈ›ilor".

Procurorii au mai arătat că faptele de care sunt acuzaÅ£i Mircea Băsescu ÅŸi Marian Căpăţână au afectat încrederea în sistemul de justiÅ£ie.

"Trebuie subliniat că, prin modul în care inculpaÈ›ii au conceput săvârÈ™irea faptelor, au afectat în mod grav relaÈ›iile sociale referitoare la buna desfășurare a raporturilor de serviciu în ceea ce priveÈ™te instituÈ›iile din întregul sistem judiciar, de pe toate palierele: Ministerul Public, tribunal, curte de apel, chiar Înalta Curte de CasaÈ›ie È™i JustiÈ›ie, pentru aceasta din urmă pe mai multe planuri (recursul, cererea de strămutare, conform procedurii în vigoare la data faptelor), iar faptele care fac obiectul acestui dosar au aptitudinea de a afecta încrederea în întreg sistemul de justiÈ›ie", au scris procurorii în referatul trimis instanÅ£ei, potrivit realitatea.net.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Eliza-Mara: 5 ani și o operație de 44.000 de euro care îi poate reda șansa de a merge! (Foto)

astăzi, 19:15

Născută prematur, la doar 700 de grame, È™i diagnosticată cu paralizie cerebrală, Eliza-Mara Stancu face terapie de la vârsta de cinci luni. După ani de recuperare È™i o intervenÈ›ie difici...

Convorbiri critice la Memorialul Ipotești cu Ioana Bot și Cătălin Cioabă!

astăzi, 18:00

Memorialul IpoteÈ™ti – Centrul NaÈ›ional de Studii „Mihai Eminescu” organizează, pe 21 iulie 2026, o nouă ediÈ›ie a întâlnirilor Convorbiri critice. Imaginea pe care...

Botoșănean preluat de Ambulanță, după ce a primit îngrijiri de la un jandarm!

astăzi, 17:22

În această după-amiază, în jurul orei 14.00, un subofiÈ›er jandarm aflat în serviciu la Palatul de JustiÈ›ie din municipiul BotoÈ™ani a observat, în faÈ›a unei grădiniÈ›e d...