MODIFICĂRI la ADMITERE LA FACULTATE în 2013. Vezi ce decizie a luat Ministerul Educaţiei
Stiri Botosani Friday, 19 April 2013 ActualitateUniversităţile ar putea lua în considerare în organizarea sesiunilor de admitere de anul acesta şi notele obţinute de candidaţi în timpul liceului.
"Este o posibilitate. Decizia aparţine universităţilor. Eu cred că dacă legea nu interzice, Ministerul nu trebuie să introducă astfel de restricţii", a declarat, pentru hotnews.ro, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
În urmă cu un an, ministrul de atunci al Educaţiei a modificat modalitatea de admitere la facultate, astfel încât anul trecut s-a intrat doar prin examen sau pe baza mediei de la Bacalaureat, astfel că universităţile nu au putut folosi mediile din timpul liceului.
În ordinul publicat în 18 aprilie în Monitorul Oficial se menţionează:
Art. 12 - (3) La calculul mediei generale de admitere la studii universitare de licenţă şi de master pot fi luate în considerare notele de la probele de bacalaureat, media de la bacalaureat, licenţa şi/sau notele din anii de studii, după caz, conform propriei metodologii.
Potrivit ordinului de ministru privind admiterea la facultate, master şi doctorat în anul universitar 2013-2014, admiterea poate fi organizată în sesiuni, înainte de începerea anului universitar.
•La admiterea în facultăţile unde predarea este în limba română, la solicitarea scrisă a candidaţilor care au susţinut la bacalaureat şi proba la limba şi literatura maternă, examenul de admitere se poate susţine şi în limbile materne respective, cu respectarea autonomiei universitare
•Pentru studiile universitare organizate într-o limbă străină, admiterea va conţine obligatoriu o probă de competenţă lingvistică, eliminatorie, notată cu admis/respins
•La admiterea în toate ciclurile de studii universitare pot participa şi cetăţenii statelor membre UE, din Spaţiul Economic European şi din Confederaţia Elveţiană în aceleaşi condiţii prevăzute de lege pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare
•Un candidat poate fi admis şi înmatriculat ca student la cel mult două programe de studii concomitent, indiferent de instituţiile de învăţământ care le oferă.
•Un candidat declarat admis poate beneficia de finanţare de la bugetul de stat pentru un singur program de licenţă, pentru un singur program de master şi pentru un singur program de doctorat.
•Candidatul declarat admis la mai multe facultăţi optează pentru programul de studii care va fi finanţat de la bugetul de stat prin depunerea diplomei de bacalaureat sau a diplomei ciclului de studii universitare anterior absolvit, după caz, în original, la facultatea pe care doreşte să o urmeze, respectând termenul de depunere stabilit de aceasta din urmă.
•Absolvenţii de liceu care au luat Bacalaureatul, licenţa sau disertaţia în sesiunile corespunzătoarea anului şcolar/universitar 2012 - 2013 prezintă la înscriere diploma de bacalaureat/ licenţă/ master sau adeverinţa eliberată de către instituţia de învăţământ în care se menţionează media generală, mediile obţinute în anii de studiu, termenul de valabilitate şi faptul că nu a fost eliberată diploma Media generală minimă de admitere la studii universitare de licenţă, de master şi de doctorat nu poate fi mai mică decât 5 sau decât un număr minim de puncte echivalent
•La calculul mediei generale de admitere la studii universitare de licenţă şi de master pot fi luate în considerare notele de la probele de bacalaureat, media de la bacalaureat, licenţa şi/sau notele din anii de studii, după caz, conform propriei metodologii
•Ordinea de clasificare rezultată în urma admiterii va fi utilizată şi pentru repartizarea locurilor finanţate de la bugetul de stat, acestea revenind celor mai bine clasaţi candidaţi din fiecare domeniu Universităţile au obligaţia întocmirii contractelor de studii dintre studenţi înmatriculaţi şi rectorul universităţii
•Rezolvarea contestaţiilor este în exclusivitate de competenţa instituţiilor de învăţământ superior, conform metodologiilor proprii de admitere. Nu se admit contestaţii pentru probele orale, de aptitudini sportive sau artistice. Decizia comisiei de contestaţii este definitivă
Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie
Examenul de licenţă/diplomă (examenul de diplomă se numeşte astfel în cazul domeniului ştiinţelor inginereşti) constă în două probe: evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate şi prezentarea şi susţinerea lucrării de licenţă/proiectului de diplomă.
Media de promovare a examenului de licenţă trebuie să fie cel puţin 6.00, iar nota de promovare la fiecare din cele două probe trebuie să fie cel puţin 5.00.
Examenul de disertaţie constă într-o singură probă: prezentarea şi susţinerea lucrării de disertaţie. Susţinerea lucrării este publică, iar media de promovare trebuie să fie cel puţin 6.00.
În metodologia-cadru pentru 2013 dispare următorul articol: "Rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un examen de finalizare a studiilor, un certificat sau o diplomă de studii, atunci când se dovedeşte că s-a obţinut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară".
rtv.net
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Dosar penal și sancțiune de 10.000 de lei aplicată de polițiști în urma unor postări teribiliste pe o rețea de socializare!
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au demarat cercetări în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului ...
TIR condus de un român, spulberat de un tren de mare viteză, cu 291 de pasageri. ”Bucăți de sticlă zburau prin vagon”. Un om a murit și 25 sunt răniți!
În urma impactului un bărbat a murit și alte 25 de persoane au fost rănite. Conform presei germane, șoferul tirului este un român în vârstă de 34 de ani. El a fost reț...
VIDEO - Iohannis a plecat de la Palatul Cotroceni, Ilie Bolojan a preluat interimatul
Preşedintele demisionar Klaus Iohannis și-a încheiat astăzi mandatul, interimatul fiind asigurat de preşedintele Senatului, Ilie Bolojan. La ora 12.00, Klaus Iohannis l-a întâ...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.81 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici