MODIFICĂRI în metodologia privind moblitatea personalului didactic! Ce se întâmplă cu pensionarii

Metodologia cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2016-2017 a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind operate și o serie de modificări, în special în ceea ce privește desfășurarea anumitor etape de ocupare a posturilor.

Potrivit Mihaelei Huncă, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani, reîncadrarea în funcția de personal didactic a personalului pensionar, care a avut calitatea de titular în învățământul preuniversitar și care nu a depășit cu trei ani vârsta de pensionare, se va desfășura după etapa de repartizare a cadrelor didactice în baza art. 253.

“La fel există o prioritizare a ceea ce înseamnă continuitate în învățământ. Înainte de repartizarea candidaților care au note peste 5.00, din 2016, au prioritate cei care deja au continuitate, a precizat Mihaela Huncă.

Șefa IȘJ consideră că toate aceste modificări vor permite cât mai multor persoane să activeze în sistemul de învățământ.

“Ocuparea posturilor didactice declarate vacante pentru angajare pe perioadă determinată, în baza mediei de repartizare minimum 5.00 obținută la concursurile naționale, și e vorba de sesiunile 2016, 2015, 2014, 2013, dar și din sesiunile 2012, 2011 sau 2010 se va realiza înaintea aperobării angajării la plata cu ora sau la cumul.  Apare noțiunea de cumul. Plata cu ora este până în jumătate de catedră și dacă are mai mult de jumătate de catedră este la cumul. Și această măsură este foarte bună pentru a putea da posibilitatea la cât mai multe persoane să poată să se angajeze în sistem. Când plata cu ora era aprobată înainte de această repartizare o persoană putea avea ore în plus și alta să nu se poată angaja. Am încercat să facem o echilibrare și ne bucurăm că propunerile din teritoriu au fost luate în considerare", a conchis șefa învățământului botoșănean.

În ceea ce privește concursul național de titularizare, acesta va avea loc tot în luna iulie. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Câte bilete a vândut Dinamo pentru partida cu FC Botoșani?

astăzi, 19:14

Pentru meciul cu FC Botoșani din etapa a 12-a, care are loc vineri, de la ora 21:00, pe Arena Națională, Dinamo a vândut deja aproximativ 5000 de tichete, cărora li se adaugă cei aproape 25...

Curs de legislație rutieră dacă folosești trotineta electrică și nu ai permis de conducere! Legea a trecut de Senat

astăzi, 18:55

Plenul Senatului a adoptat luni, cu 91 de voturi „pentru” și 15 abțineri, în calitate de prim for sesizat, o propunere legislativă care introduce în Codul Rutier o obligați...

Amenzi de peste 11.500.000 de lei aplicate de comisarii Gărzii de Mediu în acest an! - FOTO

astăzi, 17:58

De la începutul acestui an și până la 30 septembrie, Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat peste 400 acțiuni de inspecţie și control: 302 de inspe...