Moarte subită: O tânără s-a prăbușit în stradă sub privirile trecătorilor în Botoșani

O tânără de 29 de ani, din Botoșani, s-a prăbușit în plină stradă, vineri noapte, sub privirile trecătorilor.

Totul s-a petrecut în fața magazinului Admir de pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani.

Un trecător a văzut-o căzută pe asfalt și a sunat la 112. La fața locului au ajuns cadrele medicale de la Ambulanță, după care a venit SMURD, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru ea, constatându-se decesul.

Trupul neînsuflețit a fost ridicat de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Aniversare la 100 de ani la Hlipiceni: ”Este singurul veteran de război în viață din comună!”

astăzi, 09:19

Un moment deosebit de emoționant pentru comunitatea din Hlipiceni a avut loc în Hlipiceni, unde Neculai Amariei-Vieriței a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Este singur...

Mesajul inspectorului școlar general la plecarea unui ”nume reprezentativ pentru învățământul și sportul botoșănean”

astăzi, 08:38

A plecat la cele veșnice un profesor care și-a dedicat viața profesiei și care a făcut din meserie mai mult decât o pasiune: o dăruire cu suflet, dincolo de planificări, de manuale sau de...

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (432)

astăzi, 08:20

O COLECȚIE DE STRIGĂTE Vrânceanul  Vasile Ifrim îmi trimite cartea sa „O sută de cartușe…cu sare”(Editura „Salonul Literar”, Odobești, 2025). A ...