Misiuni la sfârșit de săptămână pentru jandarmii botoșăneni

Duminică, 6 ianuarie, jandarmii botoşăneni vor executa misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice la manifestările religioase prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului, la 17 biserici din municipiile Botoşani, Dorohoi şi oraşele Darabani şi Săveni, iar luni vor asigura ordinea publică în zona bisericii Sfântul Ioan din municipiul Botoşani, cu ocazia Sărbătorii de Sfântul Ioan.

În perioada 05 – 07.01.2012, lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor acţiona împreună cu Poliţia oraşului Flămânzi pe linia prevenirii faptelor antisociale şi menţinerii ordinii publice. Jandarmii vor patrula în sistem mixt poliţie-jandarmerie, în vederea prevenirii faptelor antisociale pe raza municipiilor Botoşani şi Dorohoi şi a oraşelor Darabani şi Săveni, precum şi în cooperare cu lucrători din cadrul Secţiilor de Poliţie Rurală.

De asemenea, echipaje de jandarmi vor asigura , în caz de necesitate, intervenţia la obiectivele asigurate cu pază din zona de responsabilitate.

În afara acestor misiuni, jandarmii execută paza şi protecţia obiectivelor din competenţă, luând măsuri şi pentru depistarea faptelor antisociale din imediata apropiere a acestora, conform competenţelor legale.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani recomandă credincioşilor care vor participa la slujba de sfinţire a apei să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pentru ca întreaga ceremonie să se desfăşoare într-un climat civilizat de ordine şi siguranţă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon

Friday, 23 October 2026

FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...

DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!

Friday, 23 October 2026

Procurorii ​DNA ​au ​luat ​măsura ​controlului ​judiciar ​pe ​cauțiune ​pentru ​60 ​de ​zile, ​față ​de ​șeful ​Serviciului ​Public ​Comunitar ​Regim ​Perm...

Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!

Friday, 23 October 2026

Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...