Misiune imposibilă: Liderii municipalității caută soluții pentru piețari

Primarul municipiului, Cosmin Andrei, împreună cu directorul societății Urban Serv SA, Bogdan Buhăianu, “au descins” astăzi, în jurul orelor 8.30, în Piața Centrală pentru a găsi soluții pentru redeschiderea sau menținerea activității din zonă.

Încă de la prima vedere, comercianții s-au arătat nemulțumiți de deciziile luate de guvernanți în privința închiderii piețelor care își desfășoară activitatea în spații închise.

 

“Este o decizie luată la nivel central, colegii noștri din Parlament au votat un amendament care prevede deschiderea piețelor, dar se pare că domnul președinte nu va promulga acest act normativ. Tot ceea ce ține de municipalitate va fi făcut în interesul comercianților și al botoșănenilor. După cum ați observat și dumneavoastră la hala de carne s-au montat acele despărțitoare de plexiglas și consider că aici se poate desfășura un comerț civilizat și legal”, a spus primarul municipiului.

În ceea ce privește hala de lactate situația este un pic mai delicată, comercianții arătându-se dispuși să-și monteze din banii lor folii de plexiglas. Comercianților “moldoveni” li s-au propus două variante. Montarea căsuțelor în parcarea supraterană sau relocarea activității de comerț în zona 1001 articole sunt cele două soluții de compromis lansate de primar.

„Este foarte important pentru noi să știm că vor să activeze într-una din cele două locații, pentru este vorba de amenajare și să nu ne trezim că le montăm și după să avem parte de un refuz din partea lor”, a mai adăugat edilul municipiului.

Comercianții nici nu au vrut să audă de cele două soluții invocând temperaturile scăzute și condițiile improprii, solicitând primarului să-și desfășoare activitatea în actuala locație, obligându-se să-și amenajeze singuri spațiile.

(Mihai Vieriu)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...