Mişcarea Populară, probleme cu personalitatea juridică
Stiri Botosani Thursday, 17 March 2016 ActualitateCu toate acestea, liderii locali ai Mişcării Populare nu-şi fac probleme că nu se vor putea prezenta la alegerile locale din 5 iunie.
"Aş vrea să mă refer la o informaţie, care spune că a exista vreun risc în ce priveşte candidatura pentru alegerile locale din partea Mişcării Populare, motivat de faptul că nu s-a finalizat procedura de înregistrare în Registrul Partidelor Politice. Nu există niciun risc, este vorba despre o cerere prin care partidul nostru a dorit o rebranduire şi, în cazul în care această dorinţă a noastră nu va fi încununată de succes, nu e nicio problemă pentru că partidul Mişcarea Populară este înregistrat şi nu este deloc contestat încă din ianuarie 2014", explică preşedintele Mişcării Populare, filiala Botoşani, Mihai Ţâbuleac.
Potrivit acestuia, dacă în alegerile locale MP nu va folosi sigla pe care o doreşte acum, nu e nicio problemă.
"Ne prezentăm cu sigla anterioară, dar sunt convins că această procedură, firească de altfel, care se află pe masa justiţiei se va finaliza cu succes, pentru că motivele care au fost invocate de anumiţi contestatari nu subzistă, nu se poate invoca o eventuală confuzie între o fundaţie şi un partid, fundaţia niciodată nu o să participe la alegeri, partidul nostru da. Chiar nu vedem ce risc de confuzie ar putea să existe", susţine Mihai Ţâbuleac, preşedintele MP Botoşani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport
Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...
Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane
Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...
Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!
Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.05 secunde