MIPE a publicat ghidul cardurilor de energie şi informaţii referitoare la ajutorul de 1.400 lei pentru plata facturilor

Ministerul InvestiÅ£iilor ÅŸi Proiectelor Europene (MIPE) oferă românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei de două ori pe an, iar cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise ÅŸi distribuite de Compania NaÅ£ională PoÅŸta Română, potrivit unui comunicat remis vineri Agerpres..

Conform sursei citate, listele cu beneficiari vor fi întocmite de Ministerul Muncii ÅŸi Solidarităţii Sociale.

„Vorbim despre cea mai importantă iniÅ£iativă de acest gen derulată până acum în Å£ara noastră, cu un impact deosebit la nivelul grupurilor vulnerabile. Este o măsură luată pentru a contribui în mod real ÅŸi direct la creÅŸterea calităţii vieÅ£ii ÅŸi la diminuarea considerabilă a riscului de excluziune socială, prin asigurarea capacităţii gospodăriilor că îÅŸi asigură serviciile energetice necesare, la costuri accesibile. Sunt 4 miliarde de lei pe care am agreat cu reprezentaÅ£ii Comisiei Europene să îi folosim în acest sens, pentru a veni în sprijinul a 2,8 milioane de locuinÅ£e. Procedura este simplă, potenÅ£ialii beneficiari trebuie să ÅŸtie că vor fi înÅŸtiinÅ£aÅ£i dacă din diferite motive nu îndeplinesc criteriile. Dincolo de discuÅ£iile din spaÅ£iul public privind modul în care se va implementa această măsură, mecanismul ales este cel mai viabil din perspectiva faptului că a fost necesară crearea posibilităţilor ca toate formele de energie să poată fi decontată, incluzând aici ÅŸi energia termică aferentă încălzirii în cazul blocurilor ÅŸi locuinÅ£elor colective, cât ÅŸi a faptului că această măsură se va deconta 100% din fonduri europene, fiind obligatorie păstrarea unei piste de audit ÅŸi asigurarea trasabilităţii întregului flux financiar, până la plata facturilor la nivelul individual al beneficiarului eligibil al măsurii”, a menÅ£ionat ministrul Fondurilor Europene, Marcel BoloÅŸ.

Potrivit acestuia, un avantaj care a vizat implicarea PoÅŸtei Române a fost nevoia de acoperire a zonelor rurale, aceasta având cea mai extinsă reÅ£ea de oficii poÅŸtale ÅŸi de factori poÅŸtali la nivel naÅ£ional, dar ÅŸi profilul grupului Å£intă format din vârstnici ÅŸi alte tipuri de beneficiari ai unor prestaÅ£ii sociale, care în mod uzual interacÅ£ionează cu serviciile PoÅŸtei Române.

Bugetul măsurii de sprijin are ca sursă de finanÅ£are fonduri externe nerambursabile prin bugetul MIPE, potrivit regulilor de eligibilitate stabilite prin Programul operaÅ£ional Capital Uman, precum ÅŸi Programul OperaÅ£ional Regional pentru perioada de programare 2014-2020, în limita economiilor care sunt identificate la nivelul acestor programe ÅŸi a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014-2020.

Pentru a veni în ajutorul beneficiarilor, MIPE răspunde celor mai frecvente întrebări adresate pe tema cardurilor de energie într-un ghid publicat pe site-un ministerului. Astfel, ajutorul are forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie (total sau parÅ£ial). Totodată, ajutorul se acordă în două tranÅŸe, a câte 700 lei fiecare.

Potrivit ministerului, serviciile/produsele care se pot plăti sunt: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleÅ£i ÅŸi alte materiale de încălzire.

Totodată, se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. De asemenea, cu un card se pot face mai multe plăţi, către mai mulÅ£i furnizori, până la epuizarea sumei.

Pe de altă parte, plăţile se fac prin mandat poştal şi nu se pot efectua mai mult de 8 plăţi pe loc de consum pe durata programului de sprijin.

Ajutorul nu se consideră venit şi nu afectează: venitul minim garantat, alocaţia pentru susţinerea familiei sau statutul consumatorului vulnerabil de energie.

„Sumele alocate celor două tranÅŸe nu pot fi preschimbate în bani ÅŸi nu pot fi folosite pentru plăţi prin mandat poÅŸtal către alte destinaÅ£ii decât plata facturilor de energie", se menÅ£ionează în ghid.

Venitul net per coabitant, la nivelul unui loc de consum, nu trebuie să depăşească 2.000 lei pentru a beneficia de sprijin.

PotenÅ£ialii beneficiari trebuie să ÅŸtie că vor fi înÅŸtiinÅ£aÅ£i dacă s-au descoperit situaÅ£ii care îi fac neeligibili. În acest caz, ei pot suna la 0319966, numărul de call center-ul creat de PoÅŸtă, unde vor primi informaÅ£ii suplimentare ÅŸi vor fi îndrumaÅ£i, dacă situaÅ£ia poate fi corectată.

Potrivit sursei citate, se stabileÅŸte lista potenÅ£ialilor beneficiari care se încadrează în categoriile stabilite în ordonanţă ÅŸi se verifică veniturile acestora.

Totodată, pentru fiecare punct de consum se verifică numărul de locuitori. Se verifică media venitului pentru fiecare loc de consum, pentru a vedea dacă se depăşeşte pragul de 2.000 de lei.

Cardul se aduce de către PoÅŸta Română, la domiciliul beneficiarului, cu confirmare de primire. Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de sprijin o singură dată.

Dacă la un loc de consum domiciliază mai mulţi beneficiari, sprijinul se acordă o singură dată per loc de consum. Pe card vor fi scrise numele tuturor beneficiarilor care au aceeaşi adresă de domiciliu.

Factura poate să fie pe alt nume decât cel al beneficiarului care locuieÅŸte la adresă. Adresa locului de consum trebuie să coincidă cu domiciliul beneficiarului (sau domiciliul declarat al acestuia). Sumele rămase neutilizate la expirarea cardului se anulează.

Potrivit MIPE, cardurile ajung la beneficiari în perioada 1-28 februarie 2023 ÅŸi se vor putea efectua plăţi începând cu 1 martie. Cei care îÅŸi păstrează calitatea de beneficiari vor putea utiliza cardul ÅŸi pentru tranÅŸa a doua, începând cu luna septembrie.

În perioada 1-30 septembrie, cei care vin între timp eligibili vor primi cardul pentru a putea utiliza tranÅŸa a II-a.

„1 ianuarie 2024: toate cardurile îÅŸi încetează valabilitatea, indiferent de sumele rămase neutilizate. Cardurile alocate ambelor tranÅŸe se pot folosi până la 31 decembrie 2023 inclusiv. Sprijinul nu poate fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut", se mai spune în document.

În ceea ce priveÅŸte actele necesare pentru plată, sunt necesare cardul de energie (primit prin PoÅŸta Română), actul de identitate al beneficiarului (sau document de împuternicire ÅŸi actul de identitate al împuternicitului), factura (curentă sau restantă) ori alt document justificativ (înÅŸtiinÅ£are de plată din partea furnizorului sau certificat de validare a datoriei din partea asociaÅ£iei de proprietari/locatari, în cazul plăţii încălzirii în sistem centralizat de termoficare).

„Dacă beneficiarul are alt domiciliu decât cel scris pe cardul de energie: contractul de furnizare a energiei la domiciliul declarat + declaraÅ£ie pe proprie răspundere a beneficiarului, că utilizează ajutorul pentru domiciliul la care locuieÅŸte", precizează ghidul.

Certificatul de validare a datoriei este un document emis de asociaÅ£ia de proprietari/locatari, pentru a certifica datoria curentă sau restantă a beneficiarului de sprijin faţă de asociaÅ£ia de proprietari/locatari, rezultată din furnizarea de energie termică în sistem centralizat.

AsociaÅ£iile de proprietari/locatari vor încheia protocoale de colaborare cu PoÅŸta Română pentru a comunica conturile bancare ÅŸi orice alte date necesare pentru virarea sumelor aferente mandatelor poÅŸtale emise prin utilizarea cardurilor de energie.

Beneficiarii de carduri care sunt racordaÅ£i la alimentarea cu energie termică în regim centralizat, trebuie să solicite eliberarea acestui card de către asociaÅ£ia de proprietari unde este înscris, se mai arată în ghid.

După ce îl primesc, pentru a achita factura la energie termică, trebuie să îl prezinte poÅŸtaÅŸului/oficiantului poÅŸtal împreună cu cartea de identitate ÅŸi cardul de energie.

Certificatele de validare a datoriilor se emit în două exemplare, din care un exemplar se păstrează la asociaÅ£ia de proprietari/locatari emitentă, iar cel de-al doilea exemplar se păstrează la PoÅŸta Română.

Conform sursei citate, cardul nu poate fi vândut ori donat.

„Orice încercare de vânzare anulează cardul ÅŸi atrage o amendă contravenÅ£ională între 42.000 - 60.000 lei. Plata altor produse/servicii decât cele pentru care este destinat cardul se pedepseÅŸte cu amendă contravenÅ£ională între 4.500 - 6.000 lei", se mai spune în document.

DeclaraÅ£ia pe proprie răspundere este un document ce trebuie completat de potenÅ£ialul beneficiar în situaÅ£ia în care nu se poate stabili câÅ£i oameni stau la acelaÅŸi punct de consum.

„Sunt situaÅ£ii în care beneficiarii nu au nomenclatorul stradal trecut în cartea de identitate (figurează mai mulÅ£i la aceeaÅŸi adresă). În această situaÅ£ie, ei trebuie să completeze o declaraÅ£ie pe propria răspundere prin care spun câÅ£i locuiesc efectiv la punctul de consum. PoÅŸta distribuie declaraÅ£iile pentru toate aceste situaÅ£ii identificate la momentul întocmirii listelor cu beneficiari ÅŸi să le preia în maxim 3 zile, pentru ca apoi să se recalculeze media veniturilor ÅŸi să se actualizeze listele", precizează ministerul.

Totodată, pot fi situaÅ£ii în care la un loc de consum sunt luate în calcul veniturile unei persoane care nu mai locuieÅŸte acolo (dar figurează aÅŸa în acte) ÅŸi nici nu se poate face radierea acestor colocatari de la adresa de domiciliu.

În acest caz, potenÅ£ialul beneficiar poate să solicite o anchetă socială la primărie, care să stabilească numărul ÅŸi persoanele care locuiesc în fapt la locul de consum. Rezultatul se transmite la PoÅŸtă, iar ulterior se actualizează lista. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime i-a promis "război" Farului la debutul lui Ianis Zicu! Ce a spus despre Gică Hagi: "E greu"!

astăzi, 18:00

Valeriu Iftime: "Chiar cred că pot să câÈ™tig" Valeriu Iftime nu vrea să mai aibă emoÈ›ii în actualul sezon È™i îÈ™i propune să înceapă cu dreptul împo...

Lecții de autoapărare: Jandarmii botoșăneni, prezenți în Tabăra de la Agafton! ( Foto,Video)

astăzi, 17:00

În această după-amiază, cei aproximativ 130 de participanÈ›i la cea de-a doua serie a Programului de Tabere ARC 2025, desfăşurat la Centrul de Agrement ,,Codrii de Aramă" Agafton, au ...

Reforma pensiilor speciale: Vârsta de pensionare ar putea crește la 65 de ani!

astăzi, 15:35

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunÈ›at că este în pregătire un proiect de lege privind pensiile speciale, care va include creÈ™terea vârstei de pensionare. „Vom avea o creÈ...