Ministrului german al Educației i s-a retras TITLUL DE DOCTOR pentru că a PLAGIAT

Universitatea din Düsseldorf a decis marți să-i retragă titlul de doctor ministrului german al Educației, Annette Schavan, după ce consiliul instituției a stabilit că aceasta și-a plagiat lucrarea de doctorat, relatează Süddeutsche Zeitung.
 
După consultări care au durat mai multe ore, membrii Consiliului Facultății de Filosofie a Universității din Düsseldorf au stabilit că Annette Schavan a plagiat și i-au retras titlul de doctor obținut în urmă cu 33 de ani, a anunțat președintele Consiliului, profesorul Bruno Bleckmann.

12 membri au votat pentru retragerea titlului, 2 împotrivă și unul s-a abținut.

Schavan, în vârstă de 57 de ani, poate ataca decizia în instanță.

Acuzațiile de plagiat au apărut pentru prima dată în aprilie 2012, când un blogger a acuzat-o pe politiciana creștin-democrată că a folosit citate întregi din alte lucrări fără a le pune în ghilimele. Astfel, cel puțin 130 din cele 351 de pagini ale lucrării au fost plagiate.

Annette Schavan, o apropiată a cancelarului german, Angela Merkel, a recunoscut că există o serie de omisiuni în lucrarea sa, dar a negat acuzațiile de plagiat.

În 2011, ministrul apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, și el un apropiat al cancelarului, a demisionat după ce i s-a retras titlul de doctor, tot din cauza unui plagiat.

A fost urmat în decurs de doar trei luni de eurodeputata liberală Silvana Koch-Mehrin, care a renunțat la funcțiile deținute în PE, în urma unor acuzații de plagiat.

Presa germană apreciază că și Annette Schavan va trebui să demisioneze în urma deciziei Universității din Düsseldorf.


realitatea.net

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ce datează de peste 200 de ani și este închinată Sfintei Cuvioase Parascheva - FOTO

Tuesday, 13 October 2026

Este sărbătoare în biserica, din municipiul Botoșani, cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. La Biserica de pe „Unirii” se află o bucățică din veșmântul Cuvioasei, iar ...

AJPIS Botoșani: Ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie continuă în sezonul rece 2026–2027

Tuesday, 13 October 2026

Persoanele aflate în situații vulnerabile pot depune cereri pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței și de suplimentul pentru energie. Ajutorul pentru încălzir...

Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție din Botoșani!

Tuesday, 13 October 2026

Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obținut nota 7.04, iar s...