Ministrul Transporturilor despre drumurile naţionale din judeţ: “Nu arată mai rău decât în restul ţării”

  Ministrul Transporturilor, Dan Şova, prezent acum câteva zile la Botoşani a apreciat că starea drumurilor naţionale de pe raza judeţului este mai bună decât în alte judeţe din ţară.

Şeful de la Trasporturi a cerut ca la nivelul fiecărui judeţ să se facă o prirotizare a investiţiilor, în vederea alocării de fonduri.

  “Nu arată mai rău decât în restul ţării. Sunt locuri în ţară unde arată mai rău drumurile naţionale. Din păcate, în drumurile naţionale s-a investit foarte puţin în ultimii ani pentru că nu a existat o strategie şi de asta am cerut de la toate judeţele, nu numai de la Botoşani, să facă o prioritizare, să stabilim ce anume trebuie să facem. Pe de altă parte, nu este nici uşor pentru că CNADNR administrează acum peste 18.000 de kilometri de drum naţional. Fiind o reţea foarte mare banii trebuie împărţiţi cu mare atenţie şi întotdeauan necesităţile depăşesc posibilităţile", a declarat Dan Şova.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...