Ministrul Muncii anunță stimulente pentru angajarea tinerilor: „Statul va finanța parțial acest loc de muncă”

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că „avem nevoie de stimularea ocupării forței de muncă” și a anunțat un program în acest sens pentru tinerii care se află în căutarea primului job.

Social-democratul a spus că „statul va finanța parțial” primul loc de muncă pentru „mii de tineri”.

„Avem bani europeni și avem niște proiecte pe care le vom începe în curând (…). O să avem buget disponibil pentru ca mii de tineri în căutarea unui loc de muncă, tineri care n-au avut niciodată nicio experiență de lucru, care vin, poate, direct de pe băncile liceelor sau universităților, să intre în piața muncii cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată”, a declarat Florin Manole.

 

Potrivit oficialului, este vorba despre „un stimulent de 1.000 de lei în primele 12 luni, 1.250 de lei în următoarele 12 luni”.

Adică statul va finanța parțial acest loc de muncă pentru un tânăr, primul loc de muncă, timp de doi ani de zile, cu condiția ca după acești doi ani de zile minim 18 luni, adică un an și jumătate, deci o perioadă de trei ani și jumătate, să fie acoperite de angajator, în sensul că obligatoriu tânărul acela trebuie să rămână la locul de muncă”, a explicat ministrul.

El consideră că „ar fi un start destul de bun” pentru viața profesională a unui tânăr.

„Ar fi un start, aș zice eu, destul de bun pentru un tânăr să înceapă cu un loc de muncă, pe perioadă nedeterminată, cu venituri un pic mai mari, datorate faptului că ANOFM are aceste fonduri, și cu perspectiva că și dacă stă doar trei ani și jumătate la acel job va fi un om cu oarecare experiență (…), un om care a avut venituri decente și un trai decent, un om care a și dobândit, poate, în acești trei ani și jumătate, și ține un pic și de el, competențe, aptitudini, experiențe care să îl ajute în viața profesională următoare”, a mai declarat ministrul Florin Manole, potrivit HotNews.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșaniul găzduiește întâlnirea anuală a președinților filialelor județene ale SSMR și a inspectorilor de matematică!

astăzi, 20:42

Municipiul Botoșani găzduiește, în aceste zile, reprezentanți ai comunității profesionale implicate în dezvoltarea educației matematice din România. În perioada 17&nd...

Iftime i-a pus gând rău lui Șumudică înaintea meciului dintre CFR Cluj și FC Botoșani!

astăzi, 18:45

CFR Cluj va da piept cu FC Botoșani în această etapă, într-un meci programat sâmbătă, de la ora 17:30, pe stadionul din Gruia. Va fi ultima rundă disputată în Superli...

UE propune interzicerea accesului la rețele sociale pentru copiii de sub 13 ani!

astăzi, 17:46

Comisia Europeană va propune, joi, „KIDS ACT” al UE, care va interzice rețelele sociale pentru utilizatorii sub vârsta de 13 ani și conturile personale sub vârsta de 15 ani....